Protest în faţa Ambasadei României de la Chişinău

februarie 13, 2010

Mai mulţi tineri din Grupul de iniţiativă „Spirit Românesc” au protestat sâmbătă, 13 februarie, în faţa Ambasadei României la Chişinău, împotriva autorităţilor române pentru că nu facilitează adoptarea actelor legale prin care cetăţenii R. Moldova ar putea intra în România fără a fi nevoiţi să demonstreze că dispun de suma de 500 de euro. Protestul s-a sfârşit cu împăcare după ce doi tineri au discutat cu diplomaţii români, transmite Info-Prim Neo.

După 15 minute de protest în faţa Ambasadei, doi tineri din grupul de Iniţiativă „Spirit Românesc” au fost invitaţi în sediul Ambasadei pentru discuţii.

După dialog, Petru Jenac, membru al Grupului de iniţiativă „Spirit Românesc” a declarat că reprezentanţii ambasadei au invocat condiţiile impuse de Uniunea Europeană pentru trecerea Prutului. „Ni s-a spus că nu este o hotărâre a României, România a fost impusă să se conformeze criteriilor stabilite de Bruxelles, inclusiv în privinţa celor 500 euro. Am fost direcţionaţi spre Delegaţia Uniunii Europene la Chişinău, de unde vom putea primi unele răspunsuri”, spune membru grupului.

Alt membru, Vasile Efros, spune că este mulţumit de răspunsul diplomaţilor români, dar nu este nemulţumiţi de faptul cum partidele politice folosesc românii-basarabeni. „Nu atacăm Guvernul, Preşedenţia şi Parlamentul din România, ci atacăm jocurile politice din România, partidele politice din România, care ne folosesc ca un instrument de jonglat pentru dânşii, ei îşi fac jocurile politice”, afirmă Vasile Efros.

Petru Jenac spune că vor reflecta asupra acţinilor de mai departe. „Posibil, vom merge la Delegaţia Uniunii Europene să sensibilizăm autorităţile UE asupra acestei condiţii discriminatorii, deoarece este imposibil pentru un cetăţean de rând al R. Moldova cu acte în regulă să beneficieze de viză pentru statul român”.

Conform organizatorilor, „Spirit Românesc” este un grup apolitic, care promovează valorile naţionale româneşti în R. Moldova, desfăşoară acţiuni ce au la bază patriotismul şi implicarea civică. A fost constituit la iniţiativa unui grup restrâns de români basarabeni în anul 2007.
Sursa: Info Prim

Curaj TV:


Portretul lui Vladimir Voronin, ars de participanţii la „Revoluţia Luminii” de la Bucureşti

aprilie 9, 2009

În jur de patru sute de tineri din „generaţia care nu mai poate fi minţită” au ars un portret al liderului moldovean Vladimir Voronin în timpul „revoluţiei luminii”, unul din cele două mitinguri de susţinere a protestatarilor basarabeni de la Chişinău organizate miercuri seară la Bucureşti.

„Avem un mesaj clar pentru Basarabia: Suntem alături de voi, fraţilor”, le-a spus George Simion, liderul asociaţiei „Noii Golani” – cea care a organizat unul din mitingurile de la Universitate -, celor circa 300 de oameni care au venit încă de la început la manifestaţia din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti.

La câteva minute după ora la care ar fi trebuit să înceapă mitingul, doi dintre protestatari au adus în faţa scenei un portret al lui Voronin la vederea căruia cei prezenţi au umplut parcul din faţa teatrului de huiduieli. Acestea s-au transformat însă în urale atunci când un al treilea a scos bricheta şi l-a aprins, nu înainte de a-şi înfige degetele în „ochii” preşedintelui.

În scandări repetate de genul „Voronin, eşti o mizerie!” şi „Dă-i foc!”, fotografia preşedintelui moldovean a ars până aproape de degetele celor care o susţineau. Ajunsă jos, pe asfaltul Pieţei Universităţii, fotografia a fost călcată în picioare, iar flăcările stinse au lăsat locul unor lumânări aprinse, simbolic, de cei din jur.

„Asta-i soarta care-l aşteaptă pe Voronin dacă nu acceptă alegeri libere!”, a strigat unul dintre manifestanţi, în uralele asistenţei.
Au urmat două ore în care, din boxele puternice, au răsunat mesaje de susţinere pentru manifestanţii de la Chişinău. Un moment important al serii a fost acela în care Simion a dat citire unui memorandum elaborat de un comitet ad-hoc de susţinere a democraţiei în Basarabia, document care sintetizează revendicările celor care, de luni, îşi manifestă nemulţumirea faţă de rezultatul alegerilor din Republica Moldova.

„Cerem invalidarea alegerilor de la 5 aprilie şi repetarea lor, sub atentă monitorizare internaţională. Vrem ca scrutinul să fie precedat de o campanie electorală corectă, de cel puţin 30 de zile. Vrem ca radioul şi televiziunea de stat din Republica Moldova să fie depolitizate. Cerem ca cei reţinuţi la Chişinău să fie eliberaţi, iar răniţii să primească îngrijiri medicale”, a spus Simion, mesajele sale fiind primite cu urale de cei prezenţi.

Simion a dat citire şi altor câteva revendicări punctuale, referitoare, printre altele, la anchetarea şi judecarea celor care s-ar face vinovaţi de posibilele fraude în alegerile din Republica Moldova, recunoscute, după spusele lui Simion, până şi de observatorul OSCE la alegerile din 5 aprilie, Emma Nicholson. Cei din piaţă au izbucnit în urale, necunoscând că, de fapt, Emma Nicholson nu a calificat în vreun fel modul în care s-au desfăşurat alegerile din Moldova, ci doar a criticat raportul OSCE despre scrutin, pe motiv că din echipă au făcut parte şi observatori ruşi.

După fiecare din cele 11 puncte ale „memorandumului” cei din piaţă scandau împotriva comunismului şi a regimului de la Chişinău, cerând alegeri libere, democraţie şi făcând apeluri la unitate naţională.

Cea care a botezat mitingul de miercuri seară, dar şi participanţii la acesta a fost Iuliana Costin, soţia unui fost primar al Chişinăului, aşa cum a fost ea prezentată de organizatori.

„Sunteţi generaţia care nu mai poate fi minţită. Propun ca această manifestaţie să se numească «Revoluţia Luminii», pentru că voi sunteţi lumina care luptă împotriva comunismului, care este întunericul. Ceea ce uită Voronin este că lumina învinge întunericul”, a spus Iuliana Costin după ce a dat citire unei poezii de Grigore Vieru.

„Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţi odinioară!” a fost mesajul cu care manifestanţii au primit poezia lui Vieru.
Cei prezenţi, al căror număr a crescut constant până la finalul manifestaţiei, au ascultat apoi mesaje ale reprezentanţilor diverselor organizaţii care şi-au declarat sprijinul faţă de memorandumul propus.

Romeo Moşoiu, senior al Ligii Studenţilor din 1990, om care „a făcut Piaţa Universităţii de-adevăratelea”, i-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul organizaţiei sale şi le-a cerut să nu renunţe la luptă. Doru Mărieş, preşedintele asociaţiei de revoluţionari „21 Decembrie 1989”, i-a cerut public lui Voronin să-i elibereze de urgenţă pe cei reţinuţi în ultimele zile în Republica Moldova, după care să părăsească postul pe care, legal, nu ar mai trebui să-l ocupe „după data de 7 aprilie”.

Fiecare din cele aproximativ zece intervenţii erau punctate de scandări din partea celor prezenţi. Între discursuri, din boxe se auzeau melodiile Doinei şi lui Ion Aldea Teodorovici, cântate simultan şi de majoritatea celor din piaţă.

„Vom prezenta memorandumul tuturor ambasadelor ţărilor din vest, ca să ştie că existăm, să ne facem auziţi!”, i-a asigurat Simion pe cei prezenţi, înainte de a declara închis mitingul, invitându-i pe cei solidari cu cauza democraţiei în Basarabia să vină în acelaşi loc şi în serile următoare.

Cei patru sute de oameni au plecat spre case înveliţi în steagurile României şi ale Uniunii Europene, care au fluturat mai bine de două ore pe pavajul şi iarba din faţa Teatrului Naţional.

La câteva zeci de metri mai spre bulevard, pe treptele de lângă trotuar, s-a desfăşurat, în acelaşi timp, un alt miting, al celor de la „Noua Dreaptă”. Participanţii – nu mai mult de 20 şi în număr constant de la început până la sfârşit – au scandat şi ei lozinci, însă cu accente naţionaliste mai puternice, şi au fluturat drapele naţionale, dar şi cu însemnele organizaţiei.

„Nu am vrut ca imaginea noastră să se asocieze cu cea a unei grupări extremiste şi de aceea nu am făcut miting împreună”, a explicat Simion motivul desfăşurării simultane a două manifestaţii în aproximativ acelaşi loc, generator de confuzie pentru cei ce au trecut miercuri seară pe la Universitate.

Totuşi, atât Simion, cât şi Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte, au recunoscut că mesajul ambelor a fost, în principiu, acelaşi: de susţinere a protestatarilor de la Chişinău.

Sursa: Mediafax


Românii, solidari cu moldovenii | VIDEO

aprilie 8, 2009

Peste o mie de persoane s-au adunat aseară în Piaţa Universităţii, în faţa Teatrului Naţional, pentru a participa la mitingul de susţinere a protestului de la Chişinău.

Românii, în cea mai mare parte tineri, şi-au pictat pe faţă steagul României şi au purtat pancarte inscripţionate cu mesaje în favoarea militanţilor din capitala Republicii Moldova. Ei au fluturat ore în şir steagurile României şi ale Uniunii Europene.

„Chişinău, noi suntem cu voi”, ” ’89-’09 –  Pate de porc comunist. Termen expirat”, „Jos comunismul”, „Revoluţia se repetă”, „Reunificare” şi „România” sunt numai câteva dintre lozincile scandate la Bucureşti.Manifestanţii au strigat „Un, doi, comunismul la gunoi!”, „Libertate!”, „Basarabia, pământ românesc!”, „Basarabia, unitate!”.

Maxim Doroftei, student basarabean prezent la miting, a făcut un apel la armată şi poliţie să treacă de partea protestatarilor.

În Piaţa Universităţii au venit şi reprezentanţi ai organizaţiei „Noua Dreaptă”, care au afişat cruci celtice.

„Vrem să ne solidarizăm cu revoluţia anticomunistă din Moldova. În 2009, la 20 de ani de la revoluţia română, tinerii studenţi îi preiau idealurile şi le duc mai departe atâta timp cât va fi nevoie”, a declarat pentru evz.ro Tudor Ionescu, preşedintele organizaţiei.

„Noii Golani”, organizatorii manifestaţiei au precizat, prin intermediul liderului George Simion, că „acest miting nu este unul politic” şi au cerut reprezentanţilor „Noii Drepte” să renunţe la crucile celtice.

„Tinerii au fost dezamăgiţi pentru că au mers la vot pentru un viitor european, alături de România. Comuniştii au spus: „Noi vrem un viitor alături de Rusia, un viitor în care oamenii să fie săraci şi inculţi, în care basarabenii să nu circule liber în UE”, George Simion.

Manifestanţilor li s-au alăturat şi reprezentanţi ai Uniunii Studenţilor din România (USR), care au afişat benere prin care îşi exprimau solidaritatea cu revoluţia din Moldova – „Studenţii români sprijină studenţii basarabeni”.

Mitingul a fost sprijinit şi de patru ONG-uri ale studenţilor basarabeni.

„Vrem ca această piaţă să fie plină de oameni cărora le pasă! De astăzi, vă îndemn nu să vă implicaţi sau să acţionaţi, vă îndemn să vă pese!”, a spus Alexandru Sapciuc, unul dintre liderii studenţilor basarabeni.

„Jos comunismul şi atât!”, a declarat pentru evz.ro Alexandru Strânbeanu, avocat basarabean rezident în România. Deşi a votat la Consulatul Republicii Moldova de la Bucureşti, moldoveanul este convins că a mai votat cineva în numele său şi acasă.

Ecouri în Parlamentul European

La manifestaţia din Piaţa Universităţii a venit şi europarlamentarul PDL Alexandru Nazare. Acesta a precizat că vine „în calitate de cetăţean, nu de europarlamentar”, însă a subliniat că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca situaţia din Moldova să ajungă în Parlamentul European.

„Am venit pentru că noi în Parlamentul European urmărim situaţia din Moldova de mai mult timp. Noi, europarlamentarii, am sprijinit constant eforturile Moldovei de a se apropia de UE”, a declarat democrat-liberalul. El a adăugat că europarlamentarul Marian Jean Marinescu, observator la alegerile din Moldova, a constatat mai multe nereguli în timpul scrutinului electoral.

Bogdan Olteanu cere o poziţie oficială

Prezent la manifestaţia din Piaţa Universităţii, în calitate de „om şi bucureştean” liberalul Bogdan Olteanu a cerut o poziţie clară a clasei politice cu privire la evenimentele de la Chişinău.

„Conducerea politică a României va trebui să se pronunţe şi să propună Uniunii Europene o poziţie politică. Sunt îngrijorat de ce s-ar putea întâmpla în noaptea aceasta la Chişinău”, a declarat Olteanu.

„Din câte ştim de la participanţii noştri la OSCE, au fost presiuni şi situaţii foarte dubioase”, a continuat acesta. El a dat ca exemplu numărul mare de votanţi pe listele suplimentare şi pe listele de flotanţi.

„Dacă se ajunge la renumărarea voturilor, eu am să propun să întărim poziţia românească în OSCE. O soluţie viabilă pentru Basarabia este constituirea unui guvern democrat, libertatea oamenilor de a se manifesta şi evoluţia Moldovei către Uniunea Europeană şi către valorile europene”, a menţionat Bogdan Olteanu.

Manifestanţii au cerut o poziţie clară a preşedintelui Traian Băsescu, spunând că, până acum, el doar a vorbit despre apropierea dintre Moldova şi România, iar acum trebuie să treacă la fapte.

Basarabenii din Petrila, solidari cu cei de la Chişinău

Aproximativ 20 de tineri din Petroşani s-au adunat ieri seară în faţa Casei de Cultură din localitate pentru a-şi manifesta solidaritatea faţă de manifestanţii de la Chişinău.

Tinerii, majoritatea studenţi la Universitatea Petroşani, au afişat un banner pe care scria „Basarabia pământ românesc” şi au fluturat un drapel tricolor. „Suntem alături de tinerii din Basarabia care încearcă să scape de dictatura comunistă”, spune unul dintre manifestanţi. Manifestarea spontană a fost supravegheată de forţe de ordine.

În Timişoara, în toată ţara

Studenţii timişoreni participă în această seară, de la ora 19:00, la un marş de susţinere a tinerilor basarabeni din Chişinău, Iaşi şi Bucureşti care au declarat ziua de 6 aprilie zi de doliu în Republică Moldova. Evenimentul este iniţiat de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara.

“Suntem alături de colegii noştri din Moldova, susţinem cauza democraţiei şi alegerilor libere şi corecte, dar facem un apel la calm şi sperăm ca situaţia să se rezolve pacifist”, punctează unul dintre participanţi, Grigore Grigoroiu.

Potrivit liderilor organizaţiei marşul va porni din Complexul Studenţesc pe traseul Universitatea de Vest – Universitatea Politehnica – Piaţa Operei. „Vom încheia marşul aprinzând, fiecare dintre participanţi, câte o lumânare, ca subliniere a doliului”, precizează Bucşa Sergiu. (Georgeta Petrovici)

IAŞI: „Nu rezist, sunt anticomunist!”

Peste 400 de studenţi români şi basarabeni s-au adunat în Piaţa Unirii, începând cu ora 19:30. Tinerii români au confecţionat o pancartă pe care au scris următorul mesaj: „Solidaritate cu fraţii basarabeni!”.

„Libertate pentru Moldova” şi lumânări aprinse, la Arad

Zeci de arădeni au participat, în această seară, la o manifestare de susţinere a moldovenilor care protestează pe străzile din capitala Republicii Moldova. Cei care s-au adunat în faţa primăriei Arad au scandat “Basarabia, Basarabia, Basarabia”, „Libertate pentru Moldova, Libertate pentru Moldova, Libertate pentru Moldova” sau „Jos comunismul!”. Oamenii, în mare parte tineri, au adus cu ei steaguri tricolore.

Ploieşti: ”Mi-aş fi dorit să fiu la Chişinău”

Peste 150 de persoane au manifestat aseară, în faţa Prefecturii Prahova din Ploieşti, în semn de solidaritate cu protestatarii de la Chişinău. Printre ei s-au numărat mai mulţi studenţi moldoveni, care învaţă la Universitatea de Petrol şi Gaze. ”Mi-aş dori să fiu la Chişinău, însă riscul de a fi întorşi la graniţa cu România este foarte mare. Măcar aşa să arătăm că suntem alături de fraţii noştri”, a declarat Anton Sandu, unul dintre participanţii la mitingul spontan, care a durat aproape o oră. Manifestanţii au strigat „Libertate!” şi „Basarabia!”.  (Marius Nica)

Autori: Alina Vătăman
Andreea Dogar

Sursa: Evenimentul zilei


Miting de solidaritate cu demonstrantii din Chisinau

aprilie 7, 2009

In punctul zero al Bucurestiului s-au strans in seara aceasta cateva sute de tineri care au sustinut manifestantii din Chisinau si au protestat impotriva rezultatului alegerilor din Moldova si mai ales impotriva felului in care manifestarile din Chisinau sunt tratate de catre autoritati: cu violenta, taierea mijloacelor de comunicare si arestari.  Tinerii – multi dintre ei studenti basarabeni – s-au adunat in jurul orei 20.00 si pret de cateva ore si-au manifestat solidaritatea fata de protestele din Chisinau. Trecatorii curiosi s-au amestecat printre manifestanti si au privit protestele. S-au fluturat steaguri, s-au citit acuzatii si s-au strigat lozinci. La aproape 20 de ani diferenta, in Piata Universitatii s-a scandat din nou Jos Comunismul!

La scurt timp, protestatarii s-au scindat in doua tabere. Noii Golani si-au citit manifestele de pe treptele Teatrului National, iar baietii de la Noua Dreapta s-au asezat strategic impreuna cu boxele lor, tot pe trepte, langa Bulevardul Magheru. Vocile celor doua tabere s-au suprapus de multe ori incat iti era greu sa distingi ce anume comunica fiecare.

Practic, fata TNB era impartita in doua – in fata, vocali, galagiosi si agitati erai cativa baieti de Noua Dreapta. Putini. Urma un mare gol, apoi, in fata teatrului, pe trepte, se desfasura manifestarea propriu zisa.

Cateva dintre mesaje au fost asemanatoare. Ambele tabere si-au manifestat dorinta pentru unirea Basarabiei cu Romania. Acest tip de mesaj ne-a lasat putini confuzi pentru ca nu unirea Basarabiei cu Romania e marea problema si nici macar solutia pentru ceea ce se intampla acum in Chisinau. Ci organizarea unui nou scrutin care sa reflecte alegerea poporului.

Practic, focusul nu este aici pe unirea Basarabiei cu Romania. Nu exista subiectul asta. E vorba despre libertate, drepturile omului, democratie, alegeri, corectitudine. La noi, pentru a fi mai puternic mesajul, se imbraca intr-o forma emotionala de patriotism. Ideal ar fi sa iesim in strada oricand sunt incalcate drepturile omului, indiferent de context. Oricum, in cazul Chisinaului, miza nu e aici.

Din cate am inteles, proteste vor fi si in zilele urmatoare la Universitate. Haideti sa dam un semn de solidaritate cu ceea ce inseamna o democratie reala si un drept al oamenilor la o viata fara constrangeri. Pana atunci, follow pman pe twitter.

Sursa: Metropotam


„Noii Golani” au depus o plângere la Ambasada R. Moldova

martie 28, 2009
Aproximativ 15 membri ai grupului „Noii Golani” au depus, sâmbătă, o plângere la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti prin care solicită explicaţii privind interzicerea accesului unor români în Republica Moldova şi cer respectarea drepturilor românilor în această ţară.

Reprezentantul grupului, George Simion, spune că a fost reţinut la Chişinău de autorităţile moldovene, fiind ridicat, joi seară, din faţa blocului în care locuia prietenul său, sub pretextul că în zonă ar fi avut loc un jaf, iar el şi prietenul său ar fi fost suspecţi.

El reclamă faptul că după ce au ajuns la comisariat nu li s-a comunicat nimic despre acuzaţiile care li se aduc, li s-au luat şireturile de la pantofi, curelele şi toate bunurile pe care le deţineau şi au fost duşi în arest. Ei au fost acuzaţi şi de huliganism.

Simion a mai spus că a cerut să fie contactată Ambasada României la Chişinău, însă acest lucru nu a fost posibil. Potrivit acestuia, autorităţile moldovene au reacţionat astfel întrucât urmăreau „să înfrângă orice mişcare românească”.

În plângerea care a fost depusă la Ambasada Republicii Moldova aceştia cer şi explicaţii referitoare la motivele pentru care circa 160 de cetăţeni români, dintre care 35 membri ai grupului „Noii golani”, care doreau să participa la manifestaţiile organizate de Ziua Basarabiei nu au fost lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova. Printre cei cărora li s-a interzis accesul în Republica Moldova s-a aflat şi o fată de 14 ani, membră a grupului, însoţită de mama sa.

De asemenea, reprezentanţii grupului „Noii Golani” solicită eliberarea cetăţeanului basarabean Eugeniu Rusu, reţinut odată cu George Simion, întrucât „detenţia lui este ilegală şi abuzivă”.

Membrii grupului „Noii Golani” spun că dacă în urma plângerii depuse la Ambasada Republicii Moldova nu vor primi niciun fel de răspuns, vor demara acţiuni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

După ce au depus plângerea la Ambasada Republicii Moldova, membrii grupului au mers la Ministerul Afacerilor Externe, dorind să depună şi acolo o plângere şi să solicite o întrevedere cu ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

Ofiţerul de presă de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le-a cerut să vină, luni, să depună plângeea, motivând că este sâmbătă şi nu are cine să o preia.

George Simion a spus că este vorba de o urgenţă, răspunsul reprezentantul MAE fiind acelaşi, că trebuie să revină luni, la ora 8.00.

„O să venim luni, la ora 8.00, probabil cu şi mai mulţi oameni care au fost întorşi de la graniţă şi o să facem un protest, pentru că exact acesta este modul în care ne-au tratat şi autorităţile române din Republica Moldova. M-am dus joi, la Ambasada României să informez că colegii mei nu sunt lăsaţi să intre în Republica Moldova şi de acolo am fost trimis la consulat, unde am fost pus să stau la o coadă de peste 30 de persoane, întrucât existau probleme mai urgente de rezolvat”, a declarat Simion.

În plângerea pe care o vor depune la Ministerul Afacerilor Externe membrii grupului reclamă felul în care cetăţenii români au fost trataţi la Consulatul de la Chişinău şi faptul că autorităţile române nu asigură respectarea drepturilor cetăţeanilor lor aşa cum ar trebui.

Aproximativ 150 de turişti nu au fost lăsaţi să intre pe teritoriul Republicii Moldova, începând de joi dimineaţă, fiind întorşi din drum de către vameşii de la Albiţa şi Sculeni, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Poliţiei de Frontieră (DFP) Iaşi, comisar-şef Vasilica Tătaru. Potrivit acesteia, o sută de cazuri au fost înregistrate pe parcursul zilei de joi, iar restul vineri.

Un număr de 16 turişti români aflaţi în trenul internaţional Bucureşti-Chişinău au fost opriţi, în noaptea de joi spre vineri, în Vama Ungheni, iar vameşii moldoveni nu le-au permis accesul în Republica Moldova. Cei 16 turişti români, care au plecat joi seară din Gara de Nord din Capitală, spun că nu li s-a permis accesul în Republica Moldova şi că au fost coborâţi din tren, în Vama Ungheni, pe partea moldoveană, iar ulterior au fost urcaţi într-o altă garnitură către Iaşi.

Joi, membri ai unor delegaţii de la Consiliile Judeţene din Iaşi şi Vaslui care urmau să participe la o reuniune în raionul Făleşti din Republica Moldova au fost întorşi de la graniţă, în vama Leuşeni, fără să primească vreo explicaţie.

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Arad, că este „preocupat şi îngrijorat” de situaţia românilor „întorşi sistematic” de la frontiera cu Republica Moldova, anunţând că aşteaptă explicaţii de la omologul moldovean.

„Am cerut lămuriri de la Ministerul de Externe din Republica Moldova referitor la motivele pentru care, în mod sistematic, sunt opriţi cetăţeni români la graniţa cu Moldova. Ne-am exprimat preocuparea şi îngrijorarea cu privire la cum sunt trataţi aceşti cetăţeni. Nu vom intra în dispută publică, este şi un context electoral pe care nu vreau să-l comentez”, a spus Diaconescu.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, a fost convocat, în urmă cu o săptămână, la Ministerul de Externe, pentru a fi informat că, în perioada 26-28 martie, la Chişinău urmează să se deplaseze grupuri de cetăţeni români, pentru a participa la activităţi cu caracter electoral, informa ProTV Chişinău.

Prin intermediul ambasadorului Filip Teodorescu, Chişinăul a atenţionat Bucureştiul că nu sunt excluse acţiuni cu caracter provocator. Serviciul de presă al Ministerului de Externe nu a oferit amănunte cu privire la evenimentele la care ar urma să participe cetăţeni români.

Ministerul moldovean de Externe a solicitat ca Ministerul de Externe al României să verifice informaţiile respective şi să prevină eventuale implicări ale cetăţenilor români în acţiuni provocatoare ce ar putea destabiliza situaţia internă din Republica Moldova.

Sursa: MEDIAFAX


„Noii golani” vor face plângere împotriva paznicului de la biroul lui Iliescu

martie 3, 2009

Tinerii care au protestat, marţi dimineaţă, în faţa biroului lui Ion Iliescu spun că vor face plângere penală împotriva paznicului imobilului de pe strada Atena, pe care îl acuză de agresiune fizică şi verbală.

„Vom depune plângere penală împotriva paznicului imobilului de pe strada Atena numărul 11 din Bucureşti, pentru agresiune fizică şi verbală”, se arată într-un comunicat de marţi seară al grupului de tinerii care se autointitulează ” Noii golani„.

Aceştia susţin că au vrut să îi dea cadou lui Ion Iliescu două tricouri cu dedicaţie, pentru rolul său în revoluţia din decembrie 1989 şi mineriada din iunie 1990.

Un grup de opt studenţi care se autointitulează „Noii golani” a venit, marţi dimineaţă, la biroul lui Ion Iliescu din strada Atena, unde acesta şi-a serbat ziua de naştere, a aprins lumânări în semn de protest şi l-a numit „criminal”, stârnind o contrareacţie din partea revoluţionarilor.

Studenţii au purtat geci având tricolorul ţării pe mânecă şi cocarde reprezentând steagul României, precum şi tricouri negre pe care erau inscripţionate spânzurători şi mesajele „Criminal”, „Vinovat de crimă” şi „Basarabia – pământ românesc”.

În momentul în care fostul şef de stat Ion Iliescu şi-a făcut apariţia, unul dintre tinerii din grupul autotintitulat „Noii golani” i s-a adresat cu cuvântul „criminalule”, reproşându-i acestuia victimele de la Revoluţie şi de la mineriade.

Şase dintre tinerii protestatari au fost duşi de jandarmii bucureşteni la Sediul Secţiei 1 Poliţie.

Sursa : Mediafax.ro