Scandal la comemorarea mineriadei din iunie 1990

iunie 13, 2009

Comemorarea din Piaţa Universităţii a mineriadei din 13-15 iunie 1990 a început cu un scandal, după ce membrii Asociaţiei Victimelor Mineriadelor au încercat să îi alunge pe reprezentanţii Grupului „Noii Golani”, forţele de ordine fiind nevoite să intervină între cele două grupuri, anunţă Mediafax.


Membrii Asociaţiei Victimelor Mineriadelor şi cei ai Grupului „Noii Golani” au venit, sâmbătă, în Piaţa Universităţii pentru a comemora 19 ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, când cea mai lungă demonstraţie paşnică pentru democraţie din România a fost încheiată brutal prin evacuarea pieţei, urmată de venirea minerilor la Bucureşti. Manifestarea comemorativă a început la ora 12.00, însă la scurt timp a izbucnit un scandal între cele două grupuri.

Câţiva membri ai Grupului de Acţiune „Noii Golani” au organizat un flash mob în Piaţa Universităţii pentru a comemora victimele mineriadei din 13-15 iunie. Cinci tineri au venit îmbrăcaţi cu echipament de miner, iar doi dintre ei aveau în mâini o bâtă şi un topor. Timp de cinci minute au rămas nemişcaţi în poziţie de lovire, simbolizând scenele care au avut loc în urmă cu 19 ani. Toate aceste scene erau urmărite de trei tineri deghizaţi în agenţi de securitate. Tinerii care îi reprezentau pe cei bătuţi în iunie 1990 purtau tricouri negre pe care scria „Mai bine mort decât comunist”, iar câteva persoane care asistau la aceste scene strigau „Iliescu şi ai lui, criminalii neamului”.

După acest flash mob, reprezentanţii Grupului „Noii Golani” au vrut să depună flori şi să aprindă lumânări la troiţa din Piaţa Universităţii, dar au fost bruscaţi şi goniţi de membrii Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, care le-au spus că acesta este evenimentul lor şi le-au cerut să vină mai târziu.

Preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, care a fost cel mai virulent, a spus că i-a gonit pe reprezentanţii Grupului „Noii Golani” pentru că în iunie 1990 aceştia erau nişte copii şi nu au cum să înţeleagă ce s-a întâmplat atunci.

„Luaţi-vă minerii şi plecaţi din piaţă, că minerii ne-au omorât. Puteaţi veni îmbrăcaţi normal”, le-a strigat o reprezentantă a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor celor de la Grupul „Noii Golani”.

În replică, membrii Grupului „Noii Golani” le-au spus că şi ei vor să se facă dreptate şi că s-au îmbrăcat în mineri tocmai pentru a simboliza faptul că în iunie 1990 au fost omorâţi tineri de către mineri. Cele două grupuri nu s-au liniştit decât după intervenţia forţelor de ordine prezente în Piaţa Universităţii, care au format un cordon între acestea.

Sursa: Libertatea. ro

Reclame

Incidente la Universitate, intre „Noii Golani” şi membrii Asociaţiei Victimele Mineriadelor

iunie 13, 2009

Membrii grupului „Noii Golani” au avut, sambătă, o altercaţie verbală cu reprezentanţii Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, la finalul unei scenete care simula o bătaie intre mineri şi studenţi din timpul Mineriadei din iunie 1990, fiind necesară intervenţia jandarmilor, potrivit NewsIn. Potrivit purtătorului de cuvant al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, aproximativ 25 de membri ai grupului „Noii Golani” s-au costumat in mineri şi studenţi şi au organizat o scenetă la Universitate, care simula o bătaie din timpul Mineriadei din 1990. La sfarşitul scenetei, aceştia au dorit să depună o coroană de flori la la „Kilometrul 0” din Piaţa Universităţii, moment in care au intrat intr-o dispută verbală cu mai mulţi reprezentanţi ai Asociaţiei Victimele Mineriadelor, conduşi de Viorel Ene. Aceştia le-au reproşat tinerilor că depun flori imbrăcaţi in mineri. „Noi am dorit doar să facem o scenetă comemorativă, in care mai mulţi mineri băteau nişte studenţi, iar in spate erau asistaţi de nişte securişti. La sfarşit, cand am vrut să depunem flori, cei de la <<Victimele Mineriadelor>> ne-au apostrofat că eram imbrăcaţi in mineri”, a spus şi liderul grupului „Noii Golani”, George Simion.

„Nu au existat altercaţii fizice, ci doar verbale, pentru că intre cele două grupuri s-a interpus imediat un cordon de jandarmi”, a precizat Marius Militaru, care a adăugat că, in urma incidentului, nicio persoană nu a fost amendată. Militaru a mai spus că evenimentul organizat de „Noii Golani” in Piaţa Universităţii nu avea nevoie de autorizaţie, intrucat se inscrie in seria manifestărilor care au caracter de comemorare. Sambătă se implinesc 19 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, o pagină neagră in istoria post-decembristă a Romaniei.

Autor: Z.O.

Sursa: Ziua


Libertatea de expresie in Romania contemporana.

martie 3, 2009

Stimati cititori, inainte de orice reflectii asupra regretabilelor evenimente de astazi, doresc sa ii urez un sincer “la multi ani” d-ului presedinte Ion Iliescu, politican mandatat de romani pentru ai conduce in anii 90.
In ciuda numeroaselor controverse iscate de persoana d-ului Iliescu trebuie totusi sa acceptam ca dumnealui ramane probabil personajul principal al scenei politice contemporane. Astazi am constat cu regret mai multe evenimente si interpretari generate de ziua de nastere a lui Ion Iliescu.
1. Noii Golani, un grup civic ce militeaza ptr. asanarea morala a Romaniei de “comunisti”, a carui suport ideologic nu il comentez, a demonstrat impotriva dl. Iliescu in fata spatiului unde acesta isi avea programata vizita. Acestia au venit imbracati in tricouri cu o simbolistica decembrista, si au animat intrarea in imobil, acordand celor ce intrau pentru a-l felicita pe presedinte cate o lumanare. Discutia mai aprinsa dintre acestia si simpatizantii d-ului Iliescu, a determinat interventia jandarmeriei care i-a ridicat pe manifestanti.
Am decis sa postez aceasta constatare deoarece consider ca este nedemn pentru stat sa organizeze actiuni politienesti impotriva unor cetateni ce nu sunt agresivi si protesteaza pasnic. Este o noua dovada a faptului ca traim intr-o Republica semi-autoritara, in care protestele sunt sugrumate din fasa. La investitura guvernului, in Parlament tinerii grupati in Militia Spirituala au beneficiat de un comportament asemanator.
Unde este diferenta intre regimul autoritar al dl. Ceausescu si cel “democratic” al dl. Boc-Basescu. In Romania tinerii de orice orientare chiar nu pot fi lasati sa manifesteze pasnic si civilizat?
2. In interventia televizata a d-ului Iliescu am retinut mai multe interpretari gresite, poate generate si de emotiile zilei de nastere:
– “acestia sunt Noua Dreapta”
– “sunt suporteri ai echipelor de fotbal din Bucuresti Steaua si Dinamo”
– ” in anii 90 aveam un dialog civilizat cu opozitia, Ratiu Coposu etc”
In primul rand vreau sa mentionez ca am avut placerea sa-l cunosc pe liderul Noiilor Golani, dl. George, si nu am constatat ca ar avea o legatura cu “Noua Dreapta”. Noii Golani s-au manifestat in diverse ocazii: Alegerile FRF, 13-15 iunie, Salvati Rosia Montana etc.
Din cate cunoastem sunt doar suporteri ai echipei Nationale si atat.
In anii 90 au existat si dialoguri civilizate cu opozitia dar si civilizatoare, adica cu bata.

Autor: Horia Nasra

Sursa: Athenian legacy


„Criminalul din ’89” a facut 79 de ani

martie 3, 2009

– La aniversarea lui Ion Iliescu n-au mai fost prezenti liderii partidului, ca altadata, ci „Noii golani” care i-au amintit de „crimele” comise

„Esti un criminal care va plati pentru victimele de la Revolutie si Mineriade”, a fost primirea de care a avut parte Ion Iliescu din partea unui grup de tineri la aniversarea venerabilei varste de 79 de ani. Pentru a nu-i strica momentul festiv, sepepistii au chemat intariri de la Jandarmerie, care i-au inhatat cu forta pe turbulenti. „Niste puslamale platite”, niste „legionari”, a gasit rapid explicatia Iliescu, iar Nastase s-a oferit slugarnic sa-i fie garda de corp. Fastul de altadata de la petrecerea de 3 martie a lipsit cu desavarsire, majo­ritatea liderilor pesedisti uitand de sarbatorit. De la prima ora, baietii de casa ai lui Ion Iliescu au simtit pericolul. Un grup de tineri autointulat „Noii golani” s-a postat in fata cladirii din strada Atena, unde fostul presedinte urma sa-si primeasca invitatii. Tricourile cu trimire directa la acesta, pe care scria „vinovat pentru crima” si „criminal”, nu erau de bun augur pentru sarbatoarea care se pregatea. Lumanarile cu care tinerii se inarmasera au fost considerate prea periculoase pentru fortele de ordine. „Dau cu tine de pamant de sar matele din tine, esti un putoi”, a fost declaratia razboinica a unui mic pesedist burtos catre unul dintre tineri. Pentru ca a devenit recalcitrant si a intrebat cine este si i-a cerut sa se legitimeze, pesedistul a replicat: „N-ai vrea sa ne legitimam cu pantofi in gura?”. „A omorat oameni” au strigat in cor tinerii porniti pe harta. Iute din fire, micutul pesedist nu a suportat tirul turbulentilor si a scos cu artileria grea: „A omorat-o pe mata”. „Iti rup capu’ ma, ti-as stinge lumina, te stiu eu pe tine esti de la cimitir”, a plusat plin de naduf. Pentru a nu parea ca mimeaza apararea, paznicul s-a indreptat energic spre liderul tinerilor, pe care l-a imbrancit cu forta pentru a elibera zona. Sepepistii au supravegheat incidentul, dar au preferat sa nu se bage si au chemat intariri de la Jandarmerie.
Babe, pensionari, oameni de bine
„A venit criminalul din ’89”, au strigat tinerii in momentul in care Ion Iliescu a coborat din masina. Doar trei doamne au apucat sa-i ofere cate un buchet de flori si traditionalele pupaturi cu foc. Imediat dupa ce Iliescu a urcat, fortele de ordine au aparut pe stradutele din jurul imobilului. Nici ziaristii nu au mai avut voie sa intre in cladire fara sa se legitimeze. Pentru ca locotenentul Marinescu s-a plimbat mai bine de jumatate de ora cu buletinele recalcitrantilor fara sa fie capabil sa le ia datele, a trebuit sa intervina maiorul Jijie. „Ii legitimati pe cei care au fost batuti, nu si pe cei care au lovit”, s-au plans „Noii golani”. Sub acuzatia ca au incalcat legea privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice, doi dintre tineri au fost inconjurati de jandarmi si luati brutal pe sus. Paznicul a fost uitat, el nefiind obligat sa dea nicio explicatie. Si a inceput si ziua lui Iliescu de 79 de ani cu un calduros „La multi ani!” cantat ad-hoc in fata cladirii din strada Atena numarul 11 de falanga sustinatorilor: babe, pensionari si revolutionari de bine. Dupa care timp de trei ore suflarea pesedista a venit sa-si aduca urarile de bine pentru Iliescu. „Sunt in forma! Desi n-am invitat pe nimeni, lumea stie ca de ziua mea sunt la birou (…). E greu de vorbit despre o surpriza, pentru ca, de regula, nu ma surprinde nimeni, nici in bine, nici in rau”, a declarat Iliescu.
Bodyguardul Nastase
„Sunt niste puslamale, oameni culesi de pe drumuri si folositi, sunt din Noua Dreapta. La fel s-au manifestat si samburii miscarilor legionare, care au aparut in anii 1920-1930, este o diversiune obisnuita in vremuri de criza, tinerii sunt platiti”, a conchis rapid fostul presedinte. „Daca aveti nevoie de o garda de corp am venit aici pentru ca am auzit ca sunt niste baieti care au facut scandal”, s-a gudurat in gluma Nastase pe langa fostul sau sef pe linie de partid.
Trandafiri de la Basescu
Presedintele de onoare al PSD a primit din partea sefului statului un cos cu trandafiri galbeni alaturi de care statea un biletel cu „La multi ani”. Cadourile la moda au fost cartile: Geoana i-a dat „The Conscience of a Liberal”, scrisa de Paul Krugman (consilier al presedintelui Obama), Nastase i-a oferit „Les Mots des Francois Mitterand”, iar Nicolae Vacaroiu o istorie a Curtii de Conturi. Sorin Oprescu nu a dorit sa dezvaluie cadoul adus. In afara ministrului Ecaterina Andronescu, nici un alt reprezentant al Guvernului nu si-a facut aparitia la ziua lui Ion Iliescu. (C.A.)
Autor: Cristian Andrei
Sursa: Ziua

17 ani, niciun vinovat

iunie 13, 2007

ULTIMA ORA

In jurul orei 17.30, aproape 200 de manifestanti, care participa la marsul de comemorare a victimelor mineriadei din iunie 1990, au ajuns in fata casei lui Ion Iliescu din Bucuresti. Ei au fost asteptati de mai multe zeci de sustinatori ai fostului presedinte al Romaniei – 13-15 iunie 1990, trei zile care au marcat profund imaginea Romaniei si au ingrozit o lume intreaga. Acum 17 ani, Bucurestii cadeau victima celei mai violente mineriade. Sase oameni au murit si alti 560 au fost raniti. Oficial. Cladirile Politiei Capitalei si Ministerului de Interne, sediile partidelor istorice si ale altor institutii importante ale statului au fost devastate, iar pe strazi s-a declansat o adevarata baie de sange. Totul, sub pretextul instaurarii ordinii si linistii publice. Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor (AVM), Viorel Ene, si-a exprimat, azi, intr-o conferinta de presa, nemultumirea fata de faptul ca dosarul privind evenimentele din iunie 1990 se afla inca la Parchetul General. El a solicitat inlocuirea lui Dan Voinea. „La 17 ani dupa evenimentele de atunci, dupa ce fortele de ordine si minerii au omorat si au batut sute de oameni, Procuratura nu are nici-o scuza ca nu a inaintat dosarele acestei mineriade catre instanta”, a declarat presedintele Grupului pentru Dialog Social (GDS), Radu Filipescu. Mai multe manifestari au fost organizate, azi, in Bucuresti, pentru comemorarea a 17 ani de la reprimarea mitingului anticomunist din Piata Universitatii si a victimelor mineriadei din 13-15 iunie 1990. Conflictul a debutat in dimineata de 13 iunie, cand fortele de ordine au intervenit brutal in tabara grevistilor foamei din Piata Universitatii. Au avut loc confruntari violente, autobuzele Politiei au fost incendiate, la fel sediile Politiei Capitalei, Ministerului de Interne si SRI-ului. Presedintele Iliescu face a facut apel la adresa cetatenilor Capitalei sa sprijine organele de ordine si, in cursul noptii, in Bucuresti, ordinea este restabilita de catre armata. A doua zi, au sosit doua trenuri pline cu mineri din Valea Jiului. Din balconul Guvernului, presedintele Ion Iliescu i-a indemnat sa mearga in Piata Universitatii pentru a face curatenie. In Universitate si la Institutul de Arhitectura, a inceput vanatoarea studentilor. Acestia au fost prinsi si batuti, iar laboratoarele si salile de curs devastate.

Iliescu le-a multumit minerilor

Minerii au fost apoi convocati la Complexul Expozitional, unde Ion Iliescu le-a multumit pentru ca au raspuns la chemarea sa. Au fost inregistrate oficial sase decese, iar raportul Ministerului de Interne vorbeste despre 185 de arestari. „Suntem nemultumiti de justitia din Romania. Nu este admisibil ca un stat intrat in Uniunea Europeana sa aiba un dosar de 17 ani de zile in cercetare, tinand cont ca sunt documente din acea vreme, marturii, probe, ca vinovatii de acele represiuni se cunosc, dar procurorii refuza sa-i puna sub acuzare” – a afirmat Viorel Ene, la conferinta de presa de azi, potrivit Rompres. Totodata, presedintele AVM a spus ca se impune inlocuirea in instrumentarea dosarului a procurorului general adjunct al Sectiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, „pentru ca refuza sa se ocupe de probatoriul prin care pot fi pusi sub acuzare cei vinovati, apeland la diversiuni de genul reaudierii a zeci de parti vatamate si de martori”. „In momentul de fata, in cauza, cea mai mare nemultumire este aceea ca Ion Iliescu nu a dat nicio declaratie, in calitate de invinuit, iar Doru Viorel Ursu, Petre Roman si Miron Cozma sunt martori si lista continua”, a spus Ene. Membrii asociatiei au depus o coroana de flori la crucea ridicata in memoria celor disparuti, pe platoul din fata Teatrului National, iar un sobor de preoti de la Patriarhia Romana a oficiat o slujba de pomenire.

Organizatiile societatii civile au comemorat victimele primei Mineriade

Asociatia 21 Decembrie si Grupul de initiativa „Noii golani”, impreuna cu reprezentantii altor organizatii ale societatii civile, au organizat, azi, o dezbatere despre mineriada din 13-15 iunie 1990 si au depus o coroana de flori in Piata Universitatii, la borna care marcheaza kilometrul zero.

Liderul Asociatiei 21 Decembrie, Teodor Maries, si-a exprimat nemultumirea fata de trenarea dosarelor acestei mineriade de catre procuratura, subliniind faptul ca audierea generalilor implicati in mineriada este in acest moment blocata din cauza Ordonantei nr.131, publicata in Monitorul Oficial pe 29 decembrie 2006, si prin care au fost mutate de la Parchetul Militar competentele de cercetare in aceste dosare, informeaza Rompres. „Conform legii, militarii nu pot fi anchetati decat de catre alti militari, iar generalii implicati in acele evenimente nu mai pot fi cercetati”, a spus Maries. La dezbatere a luat parte si deputatul PLD Horatiu Buzatu, fost revolutionar si participant la manifestatiile din Piata Universitatii din primavara lui 1990, el promitand ca a demarat in Parlament strangerea de semnaturi pentru amendarea sau suspendarea ordonantei respective. La randul sau, Buzatu si-a manifestat nemultumirea ca vinovatii pentru aceasta mineriada nu au fost inca trimisi in instanta de judecata, indicandu-l in acest sens pe fostul presedinte al Romaniei din acea perioada, Ion Iliescu.

Marsul „Mergem dupa vinovati” dedicat lui Ion Iliescu

„Pe langa organizarea mineriadei, Ion Iliescu este vinovat si pentru ca a deconectat Romania de la sistemul de valori la care tocmai reusise sa adere dupa decembrie 1989”, a spus Buzatu. La dezbaterea organizata de Asociatia 21 Decembrie au mai participat reprezentanti ai Aliantei Civice si Asociatiei „15 noiembrie”. Dupa momentul de comemorare de la Piata Universitatii, membrii Asociatiei 21 Decembrii si ai grupului Noii Golani au programata organizarea marsului „Mergem dupa vinovati”. Participantii la acest mars vor traversa tot centrul Bucurestiului, deplasandu-se de la Piata Universitatii pana in cartierul Primaverii, in fata resedintei fostului presedinte, senatorul Ion Iliescu. Dosarul primei mineriade Procurorii militari au stabilit, prin rechizitoriu, ca cei vinovati de uciderea celor sase persoane, in 13 iunie 1990, sunt ofiterii superiori care s-au aflat la comanda Ministerului de Interne in momentele acelea, respectiv generalul (r) Mihai Chitac – fost ministru de Interne, generalul (r) Gheorghe Andrita – fost adjunct al ministrului de Interne, coloneii de Politie in rezerva Calin Traian Stefan, Costea Dumitru si Constantin Vasile. La inceputul anului 2004, fostul procuror general al Romaniei, Ilie Botos, a constituit o echipa care sa se ocupe de finalizarea dosarelor privind mineriada din 1990, demers ce a survenit unei intilniri intre seful Ministerului Public si liderul Asociatiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene. Presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, Viorel Ene, ii ceruse procurorului general Ilie Botos sa-l desemneze pe generalul magistrat Dan Voinea, fostul sef al Parchetelor Militare, sa continue cercetarile pe care le-a facut, impreuna cu echipa sa, in cazurile mineriadei din t90.

Noul ministru al Justitiei, Tudor Chiuariu, sesizat de societatea civila cu privire la dosarele revolutiei si mineriadei din 1990, declara, in 13 aprilie, ca a avut o discutie pe aceasta tema cu procurorul general al Romaniei, fiind asigurat ca au fost luate masurile optime pentru solutionarea acestor cauze. In 24 aprilie, aproximativ 40 de persoane au protestat in fata Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nemultumite de faptul ca dosarele Revolutiei si ale Mineriadei din iunie 1990 nu sunt rezolvate mai repede. In primavara lui 2007, generalul-magistrat Dan Voinea, devenit seful procurorilor militari din Romania, declara ca dosarul mineriadei din 1990 si cel al Revolutiei din decembrie 1989 ar putea fi incheiate cu rechizitorii pana la sfarsitul acestui an. „Sper ca pana in toamna dosarul Revolutiei sa fie finalizat cu rechizitoriu. Mai mult, inainte de acesta speram sa-l putem inchide pe cel referitor la mineriada din 13-15 iunie 1990. Nu va pot garanta insa aceste date, caci ele nu depind in totalitate de noi. Va pot spune insa ca facem tot posibilul pentru ca termenele pe care le-am avansat aici sa nu fie depasite”, spunea procurorul Voinea, intr-o intalnire a Asociatiei 21 Decembrie prilejuita de aniversarea a 17 ani de la debutul manifestarilor din Piata Universitatii din 1990. La inceputul lunii martie, Codruta Kovesi declara ca numarul procurorilor care investigheaza faptele comise in timpul mineriadei si revolutiei a fost suplimentat. Kovesi a precizat ca in dosarul mineriadei sunt 35 de invinuiti, acest caz fiind anchetat de cinci procurori si politisti. Procurorul general a mai spus ca a dispus constituirea acestui grup de lucru format din procurori si politisti pentru a se finaliza dosarul. In aceeasi luna, 546 de intelectuali si opt organizatii nonguvernamentale au semnat un apel in care solicitau, la unul din puncte, rezolvarea acestor dosare, inititorul scrisorii deschise adresate Parlamentului Romaniei si Parlamentului Uniunii Europene fiind Sorin Iliesiu, vicepresedintele Aliantei Civice. Ancheta privind mineriada din 1990 – in care sunt cercetate in jur de 20 de persoane, printre care si Ion Iliescu – include acuzatii precum subminarea puterii de stat si a economiei nationale, lipsire de libertate in mod ilegal si crime contra umanitatii. In cazul acestei mineriade au fost audiati mai multi fosti oficiali, printre care fostul ministru de Interne Mihai Chitac, fostul sef al Politiei Corneliu Diamandescu, fostul secretar de stat in ministerul de Interne Dumitru Penciuc, fostul consilier pe probleme de aparare si fost sef al Statului Major General din Ministerul Apararii Nationale Vasile Ionel, dar si Miron Cozma, fostul premier Petre Roman si fostul sef al Serciciului de Protectie si Paza, generalul Dumitru Iliescu. Ion Iliescu a fost pus sub invinuire de procurorii militari in dosarul mineriada 13-15 iunie 1990. Fostul presedinte este acuzat de comiterea a nu mai putin de 13 infractiuni grave, printre care genocid, arestare nelegala, subminarea puterii de stat si a economiei nationale. Alaturi de el sunt acuzati Petre Roman si Gelu Voican Voiculescu.

REACTII LA CALD Victor RONCEA, sef Departament Politica Externa: „La cateva saptamani de la mineriada din 1990, studenti si ziaristi care efectuau cercetari asupra evenimentelor din 13-15 iunie au descoperit si documentat la Cimitirul Straulesti II doua transee cu aproximativ 78 de morti neidentificati – decedati in perioada 13-17 iunie 1990. In cartea „Holocaustul Rosu”, Florin Matrescu reda marturia doctorului D.G, medic la Spitalul Municipal din Bucuresti, care arata ca „intre 13 si 15 iunie, la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului nr. 9 din Bucuresti au fost adusi sute de oameni inregistrati cu traumatism cranio-cerebral provocat prin lovire cu corpuri dure. (…) Dintre acestia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii dupa ce au fost operati”. In ciuda oferirii acestor dovezi si marturii organelor de ancheta, acestea se prefac de 17 ani ca inca investigheaza. Mortii nu mai sunt, elita tanara anticomunista care putea schimba viitorul Romaniei a fost decapitata emigrand in masa, iar vinovatii nici macar nu mai sunt chemati la Parchet. Iata ce spunea Iliescu minerilor pe 14 iunie, la orele 4.00 – 4.30: „Ma adresez dv. de asta data, multumindu-va pentru raspunsul de solidaritate muncitoreasca pe care si de asta data l-ati dat LA CHEMAREA NOASTRA! Multumesc de asemenea tuturor celorlalte delegatii din judete care au venit si s-au adaugat acestor forte solidare ale muncitorimii romane. (…) Delegatia de mineri, in frunte cu dl. Cozma, se va deplasa spre Piata Universitatii pe care vrem sa o reocupati dumneavoastra (urale, ovatii prelungite, entuziasm, aclamatii)”. Agresiunea salbatica a guvernului si administratiei FSN conduse de Ion Iliescu si Petre Roman au modificat iremediabil, in rau, traseul firesc al Romaniei dezrobite de comunism. Dupa 17 ani, aceste personaje si complicii lor la crima sunt inca protejate de cei pe care i-au servit sau stapanit in cadrul structurilor statului. Este timpul sa plateasca.” Tudor BORCEA, Redactor Departament Investigatii: „La 17 ani de la evenimentele din Piata Universitatii, de la cel mai lung miting anticomunist din istoria Romaniei (52 de zile), este imbucurator faptul ca Raportul final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania condamna explicit mineriada din 13-15 iunie, de sorginte criptocomunista, organizata de succesorii lui Ceausescu. Adevaratul pas inainte va fi facut in momentul in care dosarele mineriadelor, dar si al revolutiei romane, vor fi finalizate si cei vinovati pedepsiti conform legii.”

Autor: A.Gh.

Sursa: Ziua