“Mica Unire” în Bucureşti

ianuarie 24, 2010

poza 1Duminică, 24 ianuarie, românii de pretutindeni au sărbătorit 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută şi sub denumirea de “Mica Unire”. Alegerea aceluiaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, în ambele principate a reprezentat o victorie însemnată a poporului român în lupta pentru formarea unui stat naţional, unitar.

În Bucureşti sărbătoarea a fost marcată prin depunerea de flori la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza. Praful uitării sau gerul de afară, sperăm totuşi ca ultima, a redus substanţial numărul celor prezenţi la eveniment. Iar prezenţa puţinilor dar foarte înalţilor demnitari români a adus după ea o “armată” de jandarmi atât în uniformă cât şi în civil. Grupul Noii Golani a participat şi el la eveniment, promovând bannerele cu inscripţia “Basarabia Pamânt Românesc”

“Din păcate accesul unora dintre tineri, pe teritoriul alăturat Patriarhiei, a încercat să fie îngrădit, pretextele expuse fiind, absenţa unei cereri/permisiuni de la Primărie, pentru a putea depune flori la monument.

Domnul care ne-a contactat s-a prezentat a fi prietenul nostru, şi a declarat ca nu ne vrea niciun rău, nu avem voie şi că acest ordin vine de la MApN. Odată ce ne-am despărţit de “prietenul” nostru am mers direct la unul din reprezentanţii MApN, care ne-a permis accesul fără vreo restricţie, iar aflându-ne deja după cordonul viu al jandarmilor,şi îndreptându-ne spre monument am fost practic încercuiţi de jandarmi îmbrăcaţi în civil, care au pus întrebări despre scopul venirii noastre, şi alte detalii, fără ca cel puţin să se prezinte, sau fantasticul să se legitimeze. Ajunşi totuşi la monument am rămas înconjuraţi de jandarmi îmbrăcaţi în civil, care probabil ca număr, depăşeau numărul civililor veniţi la eveniment. Eram minuţios filmaţi şi fotografiaţi, iar dacă treceam de latura sensibilă poate ne simţeam şi noi staruri”

Paradoxal, în momentul când premierul Emil Boc, însufleţit vorbea despre paralelismul reformelor lui Al.I.Cuza şi a celor care urmează a fi implementate în România, democraţie, libertate etc, tinerii erau intimidaţi la mai puţin de câteva zeci de metri, chiar dacă intimidarea nu s-a reflectat în acţiuni violente şi aplicarea forţei, să te simţi prizonier sau chiar infractor din simplul motiv că susţii şi promovezi o idee (aparte)-“Basarabia Pamânt Românesc” arată într-adevăr revoltător.

Poza 2Festivitatea s-a încheiat cu o tradiţională Horă a Unirii, iar după manifestaţie la 2 dintre tinerii participanţi li s-a cerut să se legitimeze, procedura durând în jur de 20 de minute, timp în care tinerii trebuiau să mai aştepte în gerul de afară.

LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

Marea Unire din 1918, Mica Unire din 1859 şi Unirea din sufletele noastre sunt în ochii şi spiritul tinerilor care încearcă din răsputeri să evoce că începutul vine de la noi.

Autor: Alina Sclifos

Reclame

Derby-ul “Ion Iliescu vs. Noii Golani”. Mai ţine cineva scorul?

martie 8, 2009

Ion Iliescu şi-a serbat cea de 79-a aniversare la biroul său din strada Atena din Capitală, unde a primit felicitările colegilor de partid, dar şi a unor femei octogenare, un fel de groupies ai simbolului socialismului modern din România.

Traian Băsescu i-a trimis trandafiri galbeni, simbol al geloziei. Tinerii de la Noii Golani au aprins lumânări în faţa clădiri pentru a-i reaminti lui Ion Iliescu faptul că încă nu a plătit pentru victimele loviturii de stat din 1989 şi din timpul mineriadelor. Un susţinător al lui Iliescu, cu apucături de miner, l-a şi agresat pe liderul “Noilor Golani”, George Simion.

Sus, în biroul său, apărat de SPP-işti, Ion Iliescu a ţinut să demonstreze că nu a uitat lecţiile învăţate la şcolile sovietice şi a ţinut o scurtă prelegere despre pericolul legionarilor de la Noua Dreaptă. Singura problemă era faptul că Noii Golani nu au nicio legătură cu Noua Dreaptă, ba mai mult, se dezic de ideile acesteia.

“Iată cum apar sâmburii mişcărilor care au apărut în anii 20-30 în Europa şi România. Sunt mişcări marginale, extremiste. Cam aşa a apărut şi mişcarea legionară din România. Ar fi trist ca evoluţia să meargă într-acolo. E păcat că aceşti tineri îşi pierd vremea şi busola”, a declarat acesta în biroul său încărcat de flori.

Discursul său pare a fi cel din 1990. Până şi Ion Iliescu, care nu are copii şi singura sa grijă toată viaţa a fost înfăpuirea visului comunist, arată ca şi acum 19 ani. Diferenţa este că suntem în 2009 şi dânsul, cu toate că pare tânăr, nu mai este în putere să cheme minerii în Bucureşti pentru a restabili ordinea şi a planta flori. Apucăturile de comunist bătrân ale lui Ion Iliescu se pare că nu s-au estompat şi aproape 20 de ani de la Revoluţie, tovarăşul şef încă mai crede că poate păcăli poporul cu minciunile şi diversiunile sale.

Fostul preşedinte a anunţat şi formarea unui grup civic intitulat “Clubul de la Bucureşti”, care va urmări să scoată societatea civilă din “tiparele închistate şi elitiste” ale unor construcţii cu orientare predominant de dreapta. Acest club, al cărui nume ar fi fost mai potrivit să fie “Clubul Pensionarilor Comunişti Nostalgici” urmează să devină preocuparea de pensionar a lui Ion Iliescu, însă nu credem că îi va răpi prea mult din timpul acordat jocurilor de culise din PSD, pe care preşedintele de onoare le mai face din când în când, pentru a dovedi tutor că este potent.

Acelaşi lucru l-a urmărit şi când a chemat jandarmii pentru a-i băga în dubă pe cei 7 tineri “golani” care i-au deranjat minunata zi de naştere serbată alături de popor. Nu că tinerii aceia ar fi făcut ceva ilegal, ci pur şi simplu pentru a nu da ţării o impresie greşită: Ion Iliescu nu a îmbătrânit, este acelaşi bolşevic fără respect pentru libertatea de expresie. Jandarmii au ţinut acum locul minerilor. Cadoul lui Iliescu a fost de fapt acest eveniment: reeditarea la scară mult mai mică a fenomenului Pieţei Universităţii. A dovedit că se poate, la 19 ani după, într-o societate democratică, unde dreptul la expresie este garantat de Constituţie. Ion Iliescu a câştigat şi la 79 de ani, un nou meci cu România. Mai ţine careva scorul?

Autor: George Bara

Sursa: NAPOCANEWS


Aniversare, umbrită de „noii golani“

martie 4, 2009

Dacă în anii anteriori aniversarea zilei de naştere a preşedintelui Ion Iliescu era privită cu simpatie şi cu bucurie de simpatizanţii şi de membrii PSD care făceau cozi la poarta biroului din strada Athena, aniversarea celor 79 de primăveri i-a fost umbrită de către un grup de tineri ai asociaţiei Noii Golani. Aceştia l-au întâmpinat pe Ion Iliescu cu flori şi lumânări la ceas aniversar, scandându-i mesaje de genul: „a venit criminalul din 1989“.
Practic, demersul acestor tineri vine în contextul în care evenimentele din decembrie 1989 şi mineriadele de la 8;nceputul anilor ‘90 sunt încă neelucidate, în timp ce responsabilii stau bine mersi şi privesc cu detaşare falimentul unei Românii anchilozate de spectrul crizei economice.
Tinerii, autointitulaţi „noii golani“, purtau două modele de tricouri, unul dintre ele având un desen cu o spânzurătoare de care era legat capul fostului preşedinte şi cuvântul „criminal“ dedesubt, iar pe celelalte scria „vinovat pentru crimă“, sub o fotografie a preşedintelui de onoare al PSD. Peste
tricouri, tinerii aveau jachete cu harta României Mari şi cu inscripţia „Basarabia“. „Am venit să-i urăm «La mulţi ani!», să trăiască, să plătească pentru morţii din ‘90“, a afirmat unul dintre tinerii protestatari. „Nişte neruşinaţi…“La vederea acestora, Ion Iliescu nu a schiţat niciun gest, preferând să intre în clădirea unde se află biroul său de lucru în aşteptarea invitaţilor. La scurt timp după consumarea acestui eveniment, jandarmii au intervenit cu brutalitate asupra grupului de tineri, aducându-ne aminte parcă de perioada anterioară lui decembrie 1989,când libertatea de exprimare
era nulă. „Şase persoane au fost conduse de jandarmi la Secţia 1 de Poliţie din Capitală şi vor fi sancţionate cu amendă de cel puţin 200 de lei pentru tulburarea ordinii publice, după ce au scandat sloganuri anti-Iliescu“, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti. La rândul său, Ion
Iliescu a spus că tinerii care au protestat în faţa sediului sunt probabil aceiaşi „scandalagii“ care l-au huiduit în decembrie şi în cimitirul Eroilor Revoluţiei. „Sunt nişte neruşinaţi şi nişte oameni care, probabil, la vremea lor au fost implicaţi în scenele de scandal şi violenţe din ‘90 şi au rămas
cantonaţi în violenţele de atunci“, a spus Iliescu. La ceas aniversar, preşedintele Băsescu a îngropat securea războiului cu Ion Iliescu, trimiţându-i un coş mare cu trandafiri galbeni, alături de o felicitare pe care scria cu litere aurite: „La mulţi ani!“.

Autor:  Sebastian Rusu

Sursa: InfoNews


„Noii golani” vor face plângere împotriva paznicului de la biroul lui Iliescu

martie 3, 2009

Tinerii care au protestat, marţi dimineaţă, în faţa biroului lui Ion Iliescu spun că vor face plângere penală împotriva paznicului imobilului de pe strada Atena, pe care îl acuză de agresiune fizică şi verbală.

„Vom depune plângere penală împotriva paznicului imobilului de pe strada Atena numărul 11 din Bucureşti, pentru agresiune fizică şi verbală”, se arată într-un comunicat de marţi seară al grupului de tinerii care se autointitulează ” Noii golani„.

Aceştia susţin că au vrut să îi dea cadou lui Ion Iliescu două tricouri cu dedicaţie, pentru rolul său în revoluţia din decembrie 1989 şi mineriada din iunie 1990.

Un grup de opt studenţi care se autointitulează „Noii golani” a venit, marţi dimineaţă, la biroul lui Ion Iliescu din strada Atena, unde acesta şi-a serbat ziua de naştere, a aprins lumânări în semn de protest şi l-a numit „criminal”, stârnind o contrareacţie din partea revoluţionarilor.

Studenţii au purtat geci având tricolorul ţării pe mânecă şi cocarde reprezentând steagul României, precum şi tricouri negre pe care erau inscripţionate spânzurători şi mesajele „Criminal”, „Vinovat de crimă” şi „Basarabia – pământ românesc”.

În momentul în care fostul şef de stat Ion Iliescu şi-a făcut apariţia, unul dintre tinerii din grupul autotintitulat „Noii golani” i s-a adresat cu cuvântul „criminalule”, reproşându-i acestuia victimele de la Revoluţie şi de la mineriade.

Şase dintre tinerii protestatari au fost duşi de jandarmii bucureşteni la Sediul Secţiei 1 Poliţie.

Sursa : Mediafax.ro


Iliescu: Acesti scandalagii sunt platiti (VIDEO)

martie 3, 2009

Tinerii care i-au adus lumanari cu ocazia implinirii a 79 de ani, membri ai organizatiei apolitice „Noii golani”, sunt, cel mai probabil, „niste scandalagii platiti”, sustine Ion Iliescu.

„Eu cred ca acesti scandalagii sunt platiti. Acesti oameni sunt lipsiti de bunul simt. Sunt oameni de pe drumuri si folositi ca masa de manevra”, a declarat Iliescu.

„Este nesimtire. La ce le-o folosi asta, mu stiu. Sa le fie rusine. Niste nerusinati”, a adaugat fostul presedinte.

Cativa tineri s-au afisat, marti, la ziua presedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, cu lumanari. „Cadoul” se voia pe cat de nepotrivit pentru o zi de nastere, pe atat de „plin de semnificatie”. Tinerii spun ca astfel ii ureaza fostului presedinte „sa traiasca ani multi sa plateasca pentru crimele din ’89”.

„Am venit sa-i uram ‘La multi ani’ si sa traiasca sa plateasca pentru crimele din ’89”, a spus unul dintre tineri.

Tinerii, cu varste cuprinse intre 22 si 23 de ani, il acuza pe Ion Iliescu ca „nu a platit pentru crimele de la Revolutia din 1989”.

Acestia au venit cu tricouri care il aveau pe Ion Iliescu spanzurat si capete de mort.

Admiratorii fostului sef de stat, care au venit sa-l felicite la sediul PSD, au sarit in apararea lui Ion Iliescu. La fata locului au venit jandarmii, in incercarea de a calma spiritele.

Doi dintre protestatari au fost luati cu forta de jandarmi si dusi la Sectia 1 Politie, unde urmeaza sa fie amendati pentru tulburarea ordinii si linistii publice.

Pe de alta parte, tinerii sustin ca nu au incalcat legea si ii acuza atat pe jandarmi, cat si pe bodyguarzii de la sediul PSD, din strada Atena, de abuz in serviciu.

Sursa: Ziare.com


Am primit ameninţări din partea Jandarmeriei…

noiembrie 26, 2008

jandarmeria ameninta oameniiJandarmeria îşi confirmă iar profundul caracter anti-naţional. Astfel, parsoane din Bucureşti care doreau să vină la Alba Iulia pe 1 decembrie pentru a sărbători Ziua Naţională a României şi împlinirea a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, au fost sunate pe numerele de telefon mobil de către angajaţi ai Jandarmeriei şi li s-a pus în vedere să nu afişeze nici un mesaj cu conotaţie legat de românii din Basarabia. Acest lucru vine după ce Jandarmeria a dat dovadă de exces de zel în interzicerea bannerelor „Basarabia pământ românesc” pe stadioanele de fotbal din România.

Alo? Plutonierul Constantinescu la telefon! Aş dori să ştiu cu ce vă deplasaţi până la Alba Iulia. Sper că nu aveţi iar mesaje cu conotaţie sau din alea cu Basarabia. Că după aia vedeţi voi ce vi se întâmplă… Mai multe persoane au fost sunate de acest individ, ce are impresia că menţine ordinea de drept în stat. Ce lege au încălcat cei care vor merge la Alba Iulia? Cu ce drept sunt deranjaţi cu telefoane din partea unor ţărănuşi cu 4 clase? Şi mai ales cum îşi permite un angajat al statului să ameninţe? Citește restul acestei intrări »


Mineriada de catifea în Primăverii

iunie 14, 2007

In timp ce vechii „golani” si Asociatia 21 Decembrie au comemorat mineriada 13-15 iunie discutand despre „zilele negre” de atunci, grupul „Noii Golani” a marsaluit pana acasa la Ion Iliescu sa-i dea flori, precum minerii studentilor. Jandarmii si un grup de „oameni de bine” pentru care Iliescu e un adevarat revolutionar au baricadat strada fostului presedinte. Toti cei adunati sa discute fenomenul Piata Universitatii la sediul Asociatiei 21 Decembrie au deplans mersul de melc al dosarelor mineriadei prin Justitie si l-au indicat ca principal vinovat pe Ion Iliescu.

„Ii doresc sanatate lui Ion Iliescu, ca e mai buna decat toate, si pentru ca mai are inca de mers la Parchet, la Senat si eventual la Jilava”, a deschis discutiile Doru Maries presedintele Asociatiei 21 Decembrie).

„Dupa 17 ani, Parchetul Militar nu are scuze ca nu a inaintat dosarele mineriadei si revolutiei in Justitie. Ii cer lui Dan Voinea si Laurei Kovesi sa-si faca datoria cat mai repede si sa le termine intr-o luna”, a spus si Radu Filipescu (GDS). „Comunismul nu a disparut, cel mai bun exemplu fiind ca Iliescu este senator al Romaniei. Prin condamnarea lui, Romania si-ar recapata o parte din demnitatea pierduta atunci in Piata Universitatii”, a pus punctul pe „i” deputatul PLD Horatiu Buzatu. Dupa discutiile „vechilor golani”, pe la ora 16.00 au intrat in actiune „Noii Golani”, un grup de tineri de 20-25 de ani care vor sa pastreze vie memoria celor din Piata Universitatii. „O sa-i ducem flori domnului Ion Iliescu pentru ca si minerii au plantat flori in Piata Universitatii. Ii uram sanatate ca sa poata plati ce a facut”, spune George Simion, liderul „Noilor Golani”. Cei aproape 20 de tineri au mers in Piata Universitatii unde au depus o coroana de flori si au aprins lumanari. Pentru ca amintirea pietei sa reinvie, cativa dintre ei s-au costumat in mineri si i-au cotonogit teatral pe ceilalti colegi. Catarat pe o banca, George Simion le-a recitat discursul de multumire adresat de Iliescu minerilor. Apoi, „Noii Golani” si alte zeci din „vechea garda” au pornit spre casa lui Iliescu din cartierul Primaverii. Pe linistita strada Molière insa lucrurile deja se precipitau. Zeci de jandarmi blocasera strada fostului presedinte, singurii carora li s-a permis accesul fiind vreo 50 de contramanifestanti vigurosi, cu ochelari de soare si lanturi groase la gat, care il sustineau pe Iliescu. „Daca vin sa faca galagie, facem si noi”, spune Emilian Cutean de la Clubul „22” , al caror presedinte de onoare este chiar Iliescu. „Ne revendicam dreptul nostru de revolutionari. Nu vii tu sa ma cauti acasa, domne’, poate imi regulez nevasta. Eu il sustin pe revolutionarul Iliescu”, zice si Iordan Radulescu de la Fundatia Revolutionarilor din Romania.
Lasand sa se inteleaga faptul ca s-a adunat ad-hoc, „garda” fidela lui Iliescu venise cu un scop precis: sa-i apere imaginea de revolutionar. Ca in anii ’90, se faceau liste de prezenta si se imparteau sandvisuri si apa. Valul „Noilor Golani” a trecut rapid, manat de jandarmi, i-au aruncat flori peste gard si au strigat: „Iliescu, sa traiesti, pentru toate sa platesti” si „Iliescu, esti acasa? Mortii nu te lasa!”.

Autor:  Andrei Luca Popescu

Sursa:  România liberă