Abuzul republicii comuniste Moldova, nepăsarea României postcomuniste

mai 8, 2009

1
Am primit de la Simion George Nicolae, omul arestat şi trimis cu forţa în România din Republica Moldova, istorisirea evenimentelor prin care a trecut. Vă invităm să citiţi în premieră interesantele întâmplări.

Pe data de 25 martie 2009 am trecut frontiera dintre România si Republica Moldova. Am fost cazat în Chişinau, la prietenul meu Eugeniu Rusu, cetăţean al Republicii Moldova. Pe data de 26 martie 2009, în jurul orelor 22.00 am fost oprit pe stradă, în apropierea locuinţei lui Eugen Rusu, de poliţişti în civil ce m-au invitat să merg la comisariatul Botanica, motivând că a fost comis un jaf şi sunt unul din suspecţi. Am mers de bunăvoie, fără să creez vreun incident, supunându-mă organelor de ordine. La comisariat nu mi s-a adus la cunoştinţă vreo acuzaţie, mi s-au luat toate bunurile şi am fost închis în celula de arest, fără a fi lasat să anunţ pe cineva de faptul că fusesem reţinut.

A doua zi, de dimineaţă, am fost dus de poliţişti la Judecătoria Botanică, unde, în ciuda insistenţelor mele de a primi un avocat care să mă reprezinte, nu am primit asistenţă juridică. La Judecătorie mi-a fost spus ca sunt cercetat pentru injurii aduse poliţiştilor şi pentru huliganism în stare agravantă. Nu am putut citi acuzaţiile care mi-au fost aduse, în acuzarea mea au venit doi martori, cetăţeni turci, care nu ştiau limba română dar au fost ghidaţi de judecătorul ce instrumenta cazul meu să depună mărturie falsă, cum că aş fi făcut scandal în zona de unde am fost ridicat şi cum că aş fi înjurat organele de poliţie. Nu am putut să mă apăr în niciun fel, după 5 minute judecătorul citindu-mi un verdict pe care nu l-am înţeles. Fusesem amendat cu suma de 140 de lei moldoveneşti dar nu am primit nici o hârtie în care să văd despre ce e vorba şi unde pot achita amenda în cauză. După verdictul judecătorului, deşi nu primisem vreun ordin de expulzare, cetăţeni ce s-au recomandat ca fiind de la SIS (Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova) m-au dus la vama Albiţa – Leuşeni, pe unde m-au obligat să părăsesc Republica Moldova.

Aş dori să ştiu ce acuzaţii au fost formulate împotriva mea, care sunt căile de atac ale deciziilor luate şi cum pot trage la răspundere autorităţile din republica Moldova pentru nerespectarea drepturilor omului, precum şi cum pot autorităţile române să mă ajute în acest demers.

Am sunat la Comisariatul şi Judecătoria Botanică, însă nu a răspuns nimeni. Probabil că în Republica Moldova oamenii pot muri, însă poliţia nu poate fi contactată. Am încercat şi la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova pentru a cere unele explicaţii privitoare la cele întâmplate, însă se pare că Republica Moldova nu are instituţii funcţionale.
Situaţia nu stă mai bine deloc nici în cazul României. Am încercat să iau legătura cu Birolu Relaţii cu Publicul din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din România. Mi-a răspuns o doamnă. M-am recomandat, am menţionat ziarul pe care îl reprezint, situaţia domnului Simion George şi am cerut un punct de vedere. Stimabila doamna după această istorisire a început să ţipe şi mi-a spus pe un ton indignat că ea nu înţelege ce doresc eu, apoi mi-a făcut legătura cu nu ştiu ce birou sau cabinet (nu mi-a spus şi nici nu s-a recomandat). A sunat însă n-a răspuns nimeni. Mi-am luat inima-n dinţi şi am revenit cu un alt telefon, pentru a-i auzi vocea-i cristalină. De această dată mi-a făcut legătura telefonică către ofiţerul de serviciu, menţionând că nu vede cum mă poate acesta ajuta. A răspuns un domn binevoitor, care însă nu s-a recomandat. I-am explicat şi dumnealui problema, dânsul trimiţându-mă la declaraţiile oficiale ale ministerului, pe care le voi posta mai jos. Şi-a exprimat pe bună dreptate supărarea legat de cele ce se întâmplă acolo şi pasivitatea românilor, care nu celebrează Unirea României cu Basarabia. Avea dreptate, însă nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar întâmpla dacă un om anunţă o situaţie de urgenţă naţională Ministerului Afacerilor Externe şi răspunde o doamnă inteligentă şi sictirită precum cea care m-a onorat atunci când am sunat pe 28 martie în jurul orei 19 : 30. Oare chiar nu se mai găsesc oameni inteligenţi şi capabili în ţara asta pentru a reglementa relaţiile cu publicul ale ministerului?

Vă prezint în continuare comunicatul MAE referitor la poziţia acestuia faţă de obstrucţionarea accesului unor cetăţeni români în Republica Moldova (se pare că relaţiile ministerului cu publicul se rezumă la trântirea unui comunicat pe site şi atât).

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă preocuparea faţă de recentele acţiuni de obstrucţionare a accesului unor cetăţeni români în Republica Moldova. Prin Ambasada României la Chişinău, MAE a solicitat clarificări autorităţilor de la Chişinău în legătura cu motivele care au determinat returnarea unor cetăţeni români de la frontieră.
MAE consideră că acest tratament aplicat cetăţenilor români este inacceptabil şi neconform cu statutul acestora de cetăţeni europeni, cu normele Uniunii Europene la care Republica Moldova doreşte să adere şi, cu atât mai mult, cu principiile de ocrotire a drepturilor fundamentale ale omului care stau la baza unor organizaţii internaţionale din care ambele state fac parte.
Subliniem că regimul de călătorii al cetăţenilor români în Republica Moldova este reglementat prin Acordul de facilitare a vizelor între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Respectarea strictă a Acordului de către autorităţile de la Chişinău este absolut necesară, în vederea îndeplinirii obiectivului asumat de acestea şi sprijinit ferm de România, privind viitoarea liberalizare a regimului de vize între UE şi Republica Moldova.
MAE subliniază că România, ca stat membru UE, îşi construieşte relaţia cu ţările vecine, inclusiv cu Republica Moldova, respectând întru totul normele şi principiile europene. În aceste condiţii, MAE respinge orice acuzaţie la adresa României care este formulată în actualul context electoral din Republica Moldova şi solicită ca cetăţenii români să fie trataţi cu respect şi în conformitate cu normele europene şi cu acordurile în vigoare.

academician Cristian Bodnărescu
Sursa: Cristian Bodnărescu

Reclame

Interzis peste Prut

martie 30, 2009

– Autoritatile comuniste de la Chisinau au inchis pentru romani granitele Republicii Moldova

Aproape 300 de cetateni romani, printre care si artisti, au fost opriti in ultimele patru zile de granicerii basarabeni sa intre pe teritoriul Republicii Moldova, fara a le fi explicate cauzele, informeaza Rompres. Comisarul-sef Vasilica Tataru, purtatorul de cuvant al Politiei de Frontiera Iasi, a afirmat ca un numar de 290 de cetateni romani care au vrut sa treaca in Republica Moldova prin granitele din estul Romaniei au fost opriti de granicerii basarabeni si intorsi din drum de pe 26 martie si pana duminica, 29 martie.

Diaconescu cere oprirea abuzurilor

Ministerul roman al Afacerilor Externe cere public autoritatilor de la Chisinau sa inceteze abuzurile fata de cetatenii romani, a declarat ieri intr-o conferinta de presa, seful diplomatiei romane, Cristian Diaconescu. „In aceste conditii, este normal sa cerem autoritatilor de la Chisinau sa inceteze abuzurile impotriva cetatenilor romani. Ne exprimam, totodata, dezamagirea fata de incalcarea, de catre autoritatile de la Chisinau, a obligatiilor care decurg din relatia cu UE”. Ministrul Afacerilor Externe a spus ca a solicitat autoritatilor de la Chisinau, pe canale obisnuite, note verbale si dialoguri la nivelul structurilor consulare, explicatii, dar nu a primit pana in prezent niciun fel de semnal, nicio clarificare. Diaco­nescu a declarat ca incidentele de la granita vor fi luate in calcul la evaluarea modului in care se desfasoara alegerile, pe teritoriul Republicii Moldova aflandu-se echipe de monitorizare ale OSCE, Consiliului Europei, UE. In cadrul conferintei „Regiunea Marea Baltica – Marea Neagra dupa razboiul din Georgia”, organizata de Fundatia Moldova si Institutul pentru Stiinte Politice si Relatii Internationale la Iasi in cursul zilei de 27 martie, eurodeputata Maria Petre a spus referindu-se la blocarea granitei pe Prut „este de neinchipuit ce se intampla”. Maria Petre a mai calificat drept discriminare prevederea care interzice basarabenilorlor cu dubla cetatenie sa ocupe un loc de deputat.

Motive fara sens

Granicerii de pe Prut au interzis accesul romanilor pe teritoriul Republicii Moldova motivand lipsa unor invitatii din partea unui cetatean moldovean care sa fie si legalizate la notaria­tele din tara vecina, lipsa cer­tificatelor si asigurarilor medicale, unor calatori solicitandu-li-se chiar si documente medicale care sa ateste ca nu sunt infestati cu virusul HIV. Toate motivele expuse mai sus sunt in contradictie cu intelegerile dintre Romania si Republica Moldova privind libertatea de circulatie. Conform tratatelor, cetatenii romani pot calatori in Republica Moldova doar in baza pasaportului. Printre cei carora nu li s-a permis sa intre pe teritoriul Republicii Moldova s-au aflat artistii Gheorghe Gheorghiu, Anda Adam si formatia Class, care aveau programate concerte in Basarabia. Granicerii moldo­veni i-au intors din drum si pe reprezentanti ai consiliilor judetene Iasi si Vaslui care urmau sa participe la o intalnire unde se discuta strategia de dezvoltare a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

Campanie stalinista

Isteria antiromaneasca de la Chisinau a fost declansata in contextul campaniei electorale, cand ziarul procomunist Moldova Suverana a publicat o serie de articole in care avertiza cu privire la o presupusa invazie roma­neasca la Chisinau, care ar fi urmarit sa destabilizeze situatia politica. In urma acestor arti­cole, ambasadorul roman Filip Teo­dorescu a fost convocat la Ministerul de Externe de la Chisinau unde i s-a adus la cunostinta ingrijorarea autoritatilor comuniste. Avertizarea amintita facea trimitere la initiativa asociatiei „Noii golani” de la Bucuresti care a cerut tinerilor romani sa participe la aniversarea zilei Unirii Basarabiei de la Chisinau. Pagina electronica unde a fost lansat acest apel are o medie de 2000 de vizitatori lunar, astfel ca este greu de crezut ca un simplu apel pe internet ar fi putut destabiliza Republica Moldova.

Autor:  George Damian

Sursa: Ziua


Diaconescu: Chişinăul nu a oferit explicaţii

martie 29, 2009

Ministrul de Externe a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că autorităţile de la Chişinău nu au dat nicio explicaţie oficială privind situaţia de la graniţa dintre România şi Republica Moldova.

Tocmai de aceea, Cristian Diaconescu a cerut public şi oficial autorităţilor Republicii Moldova să înceteze abuzurile îndreptate împotriva cetăţenilor români. „Am cerut colegilor de la Chişinău, prin canalele diplomatice obişnuite, explicaţii” în legatură cu blocarea accesului în Republica Moldova în cazul a peste 200 de cetăţeni români, dar „nu am primit niciun fel de semnal, nicio clarificare”, a subliniat el.
„Suntem dezamăgiţi de autorităţile de la Chişinău, acţiunile lor denotă lipsa unei reale angajări în parcursul european. UE a subliniat că ritmul şi calitatea reformelor din Republica Moldova vor influenţa relaţiile cu instituţiile de la Bruxelles”, a spus Diaconescu.

Cu toate aceastea, ministrul a declarat că România a fost şi este un susţinător al parcursului Republicii Moldova în UE. De asemenea, „ţara noastră susţine încheierea unui regim fără vize pentru cetăţenii din Republica Moldova”, a completat şeful diplomaţiei de la Bucureşti.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 14:00

Unire serbată cu expulzări

Zeci de români care doreau să aniverseze Unirea Basarabiei cu România au fost întorşi fără motiv de la vamă. Coordonatorul grupului de acţiune „Noii golani”, Simion George, a depus, ieri, un memoriu la Ministerul Afacerilor Externe, prin care solicita să fie asistat în acţiunea sa de luptă împotriva abuzurilor autorităţilor moldovene asupra românilor.

În noaptea de joi, 26 martie, 20 de călători din trenul Bucureşti-Chişinău care mergeau la manifestaţiile organizate pentru sărbătorirea a 91 de ani de la Unirea Basarabiei cu România au fost întorşi de la graniţă. Aceştia au cerut explicaţii în scris de la vameşii moldoveni, dar nu au primit niciun răspuns, nici măcar verbal. Au fost urcaţi în primul personal şi întorşi în România.

Arestul „golanilor”

Simion George a fost mai norocos. Cel puţin pentru câteva ore. El a reuşit să treacă graniţa în Republica Moldova pentru a participa la sărbătorirea Unirii Basarabiei cu România, miercuri, 25 martie 2009, în jurul orei 22.00. Anticipase ce avea să se întâmple. A doua zi, zece poliţişti în civil aveau să-l „salte” pe român şi pe celălalt membru al grupului, moldoveanul Eugeniu Rusu, în jurul orei 22.00, din faţa unui bloc din Chişinău. Motivul: „în zonă avusese loc un jaf, iar ei erau suspecţi”.

Odată ajunşi la comisariatul de poliţie, lui Simion George şi lui Eugeniu Rusu li s-au confiscat efectele personale: curea, şireturi, telefoane mobile etc., fiind acuzaţi de acte banditeşti şi de deranjare a liniştii publice.

„Nici măcar nu am putut da un telefon către avocată sau ambasadă”, spune Simion. Vineri, 27 martie, Simion a fost judecat. Românului i s-a comunicat şi hotărârea, alta decât cea iniţială: huliganism în stare agravantă şi injurii aduse poliţiştilor.

În aceeaşi zi, la ora 13.00, el era deja în România, fiind „returnat fără explicaţii” de serviciile de securitate moldovene (SIS). La ora închiderii ediţiei, Eugeniu Rusu era încă încarcerat.

Anda Adam şi Class, interzişi în Moldova

Tot ieri, cântăreaţa Anda Adam şi membrii formaţiei Class au fost împiedicaţi să intre în Republica Moldova, unde urmau să susţină un concert în aer liber, într-o localitate de lângă Chişinău. Şi de această dată, interzicerea accesului pe teritoriul moldovenesc nu a fost motivat în niciun fel de autorităţile de peste Prut.

Au aşteptat două ore

Artiştii aveau asupra lor un act prin care dovedeau că sunt invitaţi să cânte acolo. Cu toate acestea, au fost ţinuţi pe loc circa două ore. Apoi li s-au înapoiat paşapoartele şi li s-a spus că nu pot intra în Moldova. „Nu ştiu dacă are rost să insistăm”, declara Anda Adam la ora închiderii ediţiei.

AMBASADĂ

Ping-pong cu consulatul

Simion George a încercat, joi, să obţină accesul pe teritoriul moldovean al românilor opriţi cu forţa la frontieră. S-a dus la Ambasada României la Chişinău, în speranţa obţinerii unei soluţii diplomatice. A fost refuzat politicos. S-a prezentat şi la consulat şi i s-a răspuns că trebuie să stea la coadă pentru a-şi rezolva problema. Avea să fie arestat câteva ore mai târziu. Cu toate acestea, pe 27 martie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, 200 de oameni au cântat „Deşteaptă-te române”.

Autor: Ionel Văduva

Sursa: Evenimentul zilei


Anticomunismul, arestat de sclavii lui Voronin

martie 29, 2009

George Simion are 22 de ani si este masterand în istoria comunismului la Facultatea de Istorie a Universitătii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi. El este unul dintre liderii grupului de actiune “Noii Golani”, care se bazează pe patriotism si atitudine civică. Numele grupului se trage de la miscarea anticomunistă din anii ‘89 – ‘90 din România. Grupul organizează diferite actiuni, de care sigur ati auzit – campaniile “Basarabia, pământ românesc”, “Eroii nu mor niciodată” sau “Salvati Rosia Montană”. Conducând actiunile grupului “Noii golani”, George Simion a avut ocazia să fie arestat atât în România, când a aprins lumânări pentru eroii Revolutiei tocmai de ziua lui Ion Iliescu, cât si de curând, în Republica Moldova, unde pregătea manifestările dedicate zilei de 27 martie. Noi l-am întâlnit în Vaslui la putin timp de la eliberarea sa si l-am întrebat despre diferentele dintre România si Republica Moldova, atât în ceea ce priveste arestul, cât si referitor la sistemul politic, alegeri, reactie publică si media.

– De ziua lui Ion Iliescu ai aprins lumânări pentru eroii Revolutiei si ai fost arestat. Care e diferenta dintre arestarea de atunci si cea din Republica Moldova?
– Nu este nicio diferentă. Ori politia din România, ori cea din Republica Moldova, totuna e. Ambele se trag din militiile comuniste si sunt la fel de needucate prin abuzurile pe care le comit. Singurul lucru care îi face să îsi mai reducă nivelul abuzurilor este prezenta presei.
– De ce anume ai fost arestat de ziua lui Iliescu?
– Nici eu nu stiu, sincer…
– Care a fost motivul, din punctul tău de vedere si care a fost motivul retinerii din punctul lor de vedere?
– Din punctul lor de vedere, am adus expresii jignitoare unui grup de persoane de vârsta a treia, fapt ce a dus la indignarea acestora. Drept urmare, am primit o amendă de două milioane pe care am contestat-o si sunt sigur că voi cîstiga procesul, mai ales că la completarea datei, în loc de 3 martie 2009, au scris 3 martie 2008.
– Din câte am înteles, ei au fost indignati de perturbarea linistii publice prin aprinderea unor lumânări…
– Asta spune totul despre nivelul lor de inteligentă, dar astea sunt fortele de dezordine din România.
– Si nici nu erau adresate lui Ion Iliescu, ci eroilor de la Revolutie. Ei au înteles asta?
– Noi am fost să-i urăm fostului presedinte Iliescu “La Multi Ani!” ca să ajungă să plătească pentru toate crimele comise.
– Te-ai simtit abuzat în acel moment?
– Da, m-am simtit abuzat de organele statului care ar trebui să ne apere, dar din păcate nu o fac si apără puterea politică.
– Referitor la arestarea de vineri seară – în ce context
s-a întâmplat?
– Am fost în Basarabia împreună cu un prieten – unul dintre organizatorii manifestatiilor ce urmau să aibă loc pe 27 martie, si în drumul spre casa lui, în blocul în care stă, am fost opriti de politisti în civil din Republica Moldova, sclavi ai puterii comuniste de acolo. Am fost luati pe sus si dusi la comisariatul de politie si băgati în arest pentru 12 ore într-un subsol din Comisariatul Botanica din Chisinău. Imediat ce ne-au arestat ne-au luat telefoanele si ni le-au închis. Eu aveam la mine o foaie pe care aveam notate numele mai multor basarabeni pe care îi cunosc, precum si numerele lor de telefon, dar am fost inspirat să o ascund în chiloti pentru a nu fi găsită de politisti, căci altfel era de rău pentru cei din listă. Ei bine, acolo, în arest, am stat fără avocat, nu ni s-a permis să sunăm pe nimeni, nu am putut să contactăm Ambasada României. Prietenul meu, care este cetătean basarabean este încă arestat si sper din tot sufletul ca situatia în cazul lui să se remedieze.
– Am înteles că ai avut parte si de un proces în acest timp. Ce s-a întâmplat în timpul procesului?
– A fost un simulacru de proces. Judecătorul respectiv venise cu sentinta deja formulată si cu doi martori care au spus numai minciuni. Acei doi martori erau cetăteni turci si abia vorbeau limba română.
– Ce au sustinut martorii?
– Vă spun din ce mi-a fost tradus din rusă – unul dintre martori a spus că am înjurat politia, iar celălalt, că m-am certat cu un grup de oameni, fapt ce a dus la aparitia politiei. Declaratiile lor se contraziceau, dar judecătorul, în cinci minute, a luat hotărârea pe care o avea de dinainte scrisă, fără a mi se permite dreptul la un avocat.
– Foarte multi oameni au fost opriti de la vamă în contextul apropierii zilei de 27 martie, dar si a alegerilor. Care a fost, din punctul tău de vedere, motivul pentru care tu ai fost lăsat să intri?
– Pe 26 si pe 27 martie, Basarabia a fost un teritoriu interzis românilor. Eu am preconizat această măsură si tocmai de aceea am mers cu o zi înainte, pe 25, ca să nu am probleme. Faptul că autoritătile comuniste au interzis accesul cetătenilor români arată cât de înspăimântati sunt de faptul că populatiile de pe cele două maluri ale Prutului pot lua legătura si îsi pot descoperi istoria comună si faptul că diferentele dintre moldovenii din dreapta si stânga Prutului sunt prea mici.
– Care au fost cele mai uzitate motive expuse de autoritătile comuniste românilor cărora li s-a interzis accesul în Republica Moldova?
– Autoritătile respective, de la vamă, nu sunt decât agenti de securitate, sclavi ai regimului lui Voronin. Primei persoane întoarse i s-a spus că presedintele Voronin nu doreste să-l primească în tară. Alte motive aberante invocate: faptul că nu au invitatii oficiale de vizită de la autorităti, faptul că nu au testul HIV făcut. Astea trebuie puse în seama comunistilor si în niciun caz nu trebuie să-i acuzăm pe basarabeni, care desi au fost speriati si amenintati pentru a nu iesi în stradă pe 27 martie, au făcut o sărbătoare reusită în Piata Marii Adunări Nationale din Chisinău.
– Ce crezi că se întâmplă de fapt în Republica Moldova, la momentul actual, în preajma alegerilor?
– Pentru români e o adevărată dramă. Libertatea lor de expresie este interzisă. Eu cred că în acest moment puterea comunistă vede că pierde teren si că nu mai are cum să cîstige alegerile, oricât ar încerca să le fure. Numai printr-o fraudă enormă ar putea cîstiga alegerile din 5 aprilie. Sunt speriati de gândul că fratii nostri de peste Prut îsi amintesc de România si spun răspicat că sunt români si punctum, după cum a spus marele Eminescu.
– Cei de acolo au fost sub o putere comunistă mai mult decât am fost noi. Noi am scăpat acum 20 de ani, la ei calvarul s-a prelungit. Care sunt repercursiunile din punctul tău de vedere?
– Fiind masterand în istoria comunismului, stiu că gradul de represiune comunistă în Basarabia a fost mult mai puternic Deportările în Siberia au fost practic foarte uzitate de liderii URSS. Simplul fapt că te declarai român îti aducea deportarea în siberiile de gheată, iar nivelul de frică inoculat populatiei este destul de mare. De aceea, noi, ca români, ar trebui să-i ajutăm pe fratii din Basarabia să-si capete curajul si să se ridice împotriva puterii bolsevice.
– În inima Basarabiei, chiar în Chisinău, există un primar pro-român, anti-comunist. Cum de a fost posibil asa ceva si care este, dacă există, influenta lui în teritoriu?
– Televiziunile libere, presa liberă si – mai nou – internetul – au ajutat ca în Chisinău oamenii si curentul pro-românesc să domine si un primar de 29 de ani – cât avea atunci Dorin
Chirtoacă – să cîstige. Cu cât tehnologia si cu cât inovatiile mass-media vor ajunge în orasele mai mici si apoi în sate – cu atât lumea se va trezi si va vedea că pentru Basarabia, calea
europeană este calea de urmat.
– Acelasi Dorin Chirtoacă, la o prelegere sustinută de curând în aula Facultăii de Drept a Universitătii din Bucuresti, a implorat, practic, studentii moldoveni de acolo să se întoarcă în Republica Moldova, chiar si pe un salariu mizer, pentru a încerca să schimbe ceva. Există vreo sperantă în acesti studenti?
– Dacă se întorc în Basarabia, da. Dacă se scolesc în România si se vor întoarce în Republica Moldova, este bine. Însă este mult de discutat si la nivelul de integrare a studentilor basarabeni în cadrul studentilor români. Statul român face prea putin pentru ca studentii basarabeni să intre în colective alături de studenti din Ardeal sau Muntenia si studentii basarabeni reprezintă acum un grup ca o sectă. Ar trebui să interactionăm mai mult cu ei. Cel mai bine ar fi să nu mai asteptăm acest lucru de la autorităti.
– Vorbeai mai devreme despre presa din Republica Moldova. De curând, TVR-ului i s-a retras licenta de a emite pe teritoriul Republicii Moldova, iar în spatele deciziei pare a fi însusi Voronin. În acelasi timp, postul Antena International al grupului Intact a pătruns pe spatiul eliberat. În acelasi context, la Antena 1 au apărut de curând
voci în dezbateri publice care au criticat în termeni duri pe toti moldovenii, ca urmare a reactiei autoritătilor comuniste. Ce se întâmplă la Intact? De ce există aceste tendinte?
– E vorba de politici editoriale dictate de interese economice, iar interesele economice ale unor oameni de afaceri din România sunt clar directionate către est.
– Ne referim numai la Dan Voiculescu?
– Nu numai. Si la Dinu Ptriciu, si la Sorin Ovidiu Vântu. Dar nu văd o finalitate a acestui lucru. Promovând faptul că acolo sunt români si făcând oamenii de lângă noi să înteleagă acest
lucru, numai asa putem schimba ceva. Dar nu vom putea niciodată să schimbăm partenerii de afaceri ai lui Sorin Ovidiu Vântu sau ai lui Dan Voiculescu.
– Ce crezi că se va întâmpla la alegerile din Republica Moldova? Care va fi rezultatul?
– Sunt trei partide politice democratice – mă refer la PL, PLDM si AMN – care vor reusi să facă o coalitie similară întrucâtva CDR-ului din 1996. Nu va fi însă schimbarea pe care ne-am dori-o cu adevărat, dar, la fel ca în cazul nostru, vom fi martorii unei evolutii. Am speranta că pe 5 aprilie va începe această evolutie către răul cel mai putin rău din punctul de vedere al păstrării identitătii nationale a românilor de
acolo.
– Ce se întâmplă din punct de vedere economic în Republica Moldova? Cine are puterea economică de acolo?
– Dacă ar fi să nominalizez o persoană, aceasta ar fi Oleg Voronin, fiul presedintelui Voronin, dar si clanul mafiot care a stăpânit Republica Moldova. E de retinut si existenta investitorilor rusi, atât în domeniul cultural, de unde se răsfrâng influente asupra tuturor domeniilor de viată. Pe când Rusia se interesează foarte mult si există zeci de posturi rusesti, România nu face nimic pentru românii de acolo si pentru păstrarea limbii si traditiilor din Basarabia – nu investeste în presă, iar singurii bani dati sunt mai mult pentru a acoperi afaceri murdare si pentru a spăla bani – este cazul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni – institutie care este concepută nu pentru a ajuta românii din jurul granitelor, ci pentru ca unii din demnitarii nostri să mai cîstige ceva bănuti de pe urma noastră, ca plătitori de taxe.
– Cât de oportună crezi că ar fi, în acest moment, unirea României cu Basarabia?
– Nu-ti face iluzia că în România, din punct de vedere economic, suntem mult deasupra Republicii Moldova. Si în România, puterea economică este detinută de niste indivizi obscuri, condusi, la rândul lor, de alte forte.
– Si totusi militati pentru asa ceva…
– Milităm pentru că sângele apă nu se face. Niciodată nu putem sterge cu buretele faptul că suntem români si cei de peste Prut sunt si ei români si destinul nostru este împreună, uniti în cuget si în simtiri.
– Fără a minimaliza tot ce ai spus mai devreme, acestea sunt singurele sperante legate de unire?
– Dacă noi vom continua si vom face tot ce stă în puterea fiecăruia… Nu mă refer neapărat la o unire teritorială, ci la păstrarea românitătii dincolo de Prut. Acesta nu este un lucru mic si s-a dovedit de multe ori în istorie faptul că vointa populară face mult mai mult decât interesele unora sau altora.
– De ce crezi că până acum nu s-a făcut un referendum pentru unire de ambele părti?
– Pentru că la noi tara a fost condusă de fosti KGB-isti, fosti activisti de partid…
– Numeste-i!
– Ion Iliescu, de exemplu, omul care a avut sansa unirii si care a refuzat o unire în 1992 la Iasi.
– În ce termeni a refuzat-o?
– În termenii în care presedintele Mircea Snegur a venit la el si i-a spus: “Domnule presedinte, haideti să facem ceva, hai să unim România cu Republica Moldova!”. Si Iliescu i-a spus: “Mare om o să fie ăla care o să facă unirea!”. Iar Snegur i-a replicat: “Haideti să facem noi, domnule presedinte”. Iar în stenograme, după această replică, găsesti o tăcere din partea lui Iliescu. Nu se vrea această unire. Au mai fost niste declaratii din partea lui Băsescu, dar oamenii care ne-au condus sunt reprezentantii unei clici ordinare care nu are niciun interes ca românii să fie uniti.
– Ce rol are Băsescu în acest context?
– Băsescu este parte a unui întreg, e parte a aceluiasi sistem. Oamenii care ne conduc azi ne-au condus si înainte. A fi anti-Băsescu sau pro-Băsescu e un circ ieftin, pentru prosti.
– De ce crezi atunci că postului national de televiziune,
deci unei televiziuni a statului român, i s-a interzis emisia în Republica Moldova, în timp ce grupului Intact, evident si în mod fătis anti-Băsescu, i s-a dat undă verde?
– Antenele sunt posturi comerciale, care semnează contracte cu cine vor, iar la postul public de televiziune nu
s-a ocupat nimeni de această luptă, pentru a cîstiga spatiu de emisie…
– În spetă statul român nu s-a ocupat…
– Exact! Si dacă statului român
nu-i pasă de românii de aici, ce asteptări să mai avem, ce sperante de a-i păsa de românii din Basarabia? Statul e un organism care îsi bate în continuu joc de noi.
– Depinde rezultatul alegerilor din Republica Moldova de orice element din România – fie el insignifiant sau major?
– Si această situatie, legată de interzicerea accesului românilor în Basarabia, schimbă datele problemei la alegerile viitoare. Presa de acolo a preluat această reactie si a prezentat-o până într-acolo încât oamenii spun că le-a ajuns si că e absurd ce se întâmplă. În ceea ce priveste alte aspecte, este de ajuns ca Băsescu sau un politician din România să îsi exprime speranta ca populatia de acolo să nu mai voteze cu comunistii, pentru ca oamenii de bună credintă de acolo să aibă o sperantă, să vadă că le suntem aproape.
– Crezi că vocea unui politician român va fi auzită peste Prut?
– Cu sigurantă vocea lui Băsescu s-a făcut si se va mai face auzită în Republica Moldova.
– Îmi place să interpretez drept o luptă tot ceea ce faceti voi, adică “Noii golani”. Dar cât de crâncenă este această luptă?
– Lupta este crâncenă în măsura în care avem oameni care să o ducă. Lupta va fi foarte crâncenă dacă o vom duce până la capăt si vom continua să ne ducem în Republica Moldova de fiecare dată când va fi o sărbătoare natională si vom continua să facem mitinguri pro-Basarabia. Va fi crâncenă atât timp cât soarta poporului nostru stă în asta pentru că nu-i va păsa niciunui politician sau niciunui german sau vreunui alt popor din Uniunea Europeană de noi. Noi suntem cei care trebuie să ducem mai departe desteptarea neamului.
– Pe cine ar trebui să învingem în această luptă? Pe rusi? Pe comunistii moldoveni? Pe altcineva?
– Cred că singurii nostri dusmani în această luptă sunt românii si indiferenta lor.

Autor: Mihai Tufea

Sursa: Obiectivul de Vaslui


Regimul Voronin a interzis intrarea cetatenilor romani in Republica Moldova

martie 28, 2009

Expulzarile si interdictiile cetatenilor romani, dar si europeni, de la vamile de pe Prut au luat o amploare de nestavilit • Ieri, inca de la primele ore ale diminetii, 14 cetateni romani care doreau sa treaca granita au fost intorsi din drum • Acestia veneau cu trenul international Bucuresti – Iasi – Chisinau, iar la Vama Ungheni din Republica Moldova au fost obligati sa se intoarca in Romania • „Am fost dati jos din tren ca niste borfasi si am fost tinuti intr-o sala timp de peste trei ore, fara explicatii. Granicerii ne-au replicat ca nu le pasa de nici o conventie bilaterala intre Romania si Republica Moldova si am fost obligati sa ne urcam intr-un tren spre Iasi”, a declarat Gica Manole, profesor de istorie din Dorohoi • Cei 14 romani vor sa depuna plangere impotriva autoritatilor de la Chisinau • George Simion, coordonatorul Grupului de Actiune Noii Golani, a fost arestat la Chisinau • „Au sarit pe noi, ne-au arestat si initial au spus ca este vorba despre un jaf. Nu mi-au dat voie sa contactez ambasada, nici sa imi chem un avocat. Am mers la judecator, unde au adus doi martori turci care au spus ca au auzit ca i-as fi injurat pe politisti”, a declarat George Simion

Expulzarile si interdictiile cetatenilor romani, dar si europeni, de la vamile de pe Prut au luat o amploare de nestavilit. Ieri, granita de pe Prut a fost inchisa pentru cetatenii romani care doreau sa treaca in Basarabia. Granicerii moldoveni au facut controale la sange in toate mijloacele de transport, iar cei care prezentau un pasaport visiniu au fost tinuti in vama ore in sir, dupa care au fost expulzati fara sa primeasca vreo explicatie. Zeci de romani care doreau sa sarbatoreasca Marea Unire a Basarabiei cu Romania au fost nevoiti sa se intoarca din drum. Acestia au fost impiedicati sa ajunga peste granita de catre autoritatile moldovene, care au impus o serie de restrictii la vama. George Simion, coordonatorul Grupului de Actiune Noii Golani, a fost arestat la Chisinau.

Tratati ca borfasi

Ieri, inca de la primele ore ale diminetii, 14 cetateni romani care doreau sa treaca granita au fost intorsi din drum. Acestia veneau cu trenul international de la ora 19.57, Bucuresti – Iasi – Chisinau, iar la Vama Ungheni din Republica Moldova au fost opriti. Vamesii moldoveni le-au cerut cetatenilor romani sa coboare din tren si au fost tinuti peste trei ore intr-o incapere si apoi obligati sa urce intr-un tren cu destinatia Iasi. Cele 14 persoane au fost intoarse din drum de vamesii moldoveni fara nici o explicatie. Cetatenii romani erau profesori si tineri din Bucuresti, Timisoara, Resita, Falticeni sau Iasi. „Am fost dati jos din tren ca niste borfasi si am fost tinuti intr-o sala timp de peste trei ore, fara explicatii. Granicerii ne-au replicat ca nu le pasa de nici o conventie bilaterala intre Romania si Republica Moldova si am fost obligati sa ne urcam intr-un tren spre Iasi”, a declarat Gica Manole, profesor de istorie din Dorohoi. Doru Diac, tanar din Iasi si membru al Grupului de Actiune Noii Golani, afirma ca a fost tratat dupa cele mai pure metode staliniste si ca un animal. „Ne-au bagat intr-o sala unde, mult timp, nu am avut acces nici macar la o toaleta. E jignitor pentru noi, oamenii, cum am fost tratati. Si-au batut joc de noi si ne-au tratat ca pe cei mai josnici indivizi”, a precizat Doru Diac.

Arestati fara motiv

George Simion, coordonatorul Grupului de Actiune Noii Golani, a fost arestat la Chisinau. Acesta se afla la Chisinau pentru a participa la evenimentele dedicate zilei de 27 martie 1918, respectiv Unirea Basarabiei cu Romania. Simion sustine ca a fost saltat cu un prieten in plina strada si a fost anchetat fara a putea avea acces la un avocat, fiind acuzat si condamnat pentru „huliganism in forma agravata” si „ultragierea organelor de ordine” la plata unei amenzi de 140 lei moldovenesti. „Au sarit pe noi, ne-au arestat si initial au spus ca este vorba despre un jaf. Nu mi-au dat voie sa contactez ambasada, nici sa imi chem un avocat. Am mers la judecator, unde au adus doi martori turci care au spus ca au auzit ca i-as fi injurat pe politisti. De la judecator m-au dus la comisariat, ca sa-mi iau telefonul, cureaua si celelalte lucruri pe care le lasasem acolo. La iesire era mai multa lume, dar m-au luat de la Securitate si, fara sa-mi spuna nimic, m-au adus la granita”, a declarat George Simion. Acesta s-a intors in tara si se afla la Bucuresti. Simion afirma ca va depune o plangere la Ambasada Republicii Moldova din capitala.

Plangeri impotriva autoritatilor

Sub pretextul „nu aveti invitatie” sau „nu aveti actele in regula”, acestia au fost impiedicati sa treaca granita. Aceasta in ciuda faptului ca cetatenii romani si europeni nu au nevoie de viza sau invitatie pentru a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Granicerii moldoveni i-au sechestrat pe romani timp de trei ore in sala de asteptare din Vama Ungheni fara apa, mancare sau posibilitatea de a da un telefon. Dupa cateva ore bune, cele 14 persoane au fost urcate intr-un tren care a facut cale intoarsa spre Gara Nicolina din Iasi. Autoritatile moldovene au evitat sa dea explicatii si sa spuna care este temeiul legal pentru care-i intorc din drum. Cei 14 romani vor sa depuna plangere impotriva autoritatilor de la Chisinau. „Este vorba de 14 persoane care veneau cu trenul international Bucuresti – Chisinau. Granicerii moldoveni le-au interzis acestora sa treaca granita. Motivul invocat de autoritatile de la vama este ca cei opriti nu au putut justifica prezenta lor in Basarabia. Situatia este pusa pe seama faptului ca in tara vecina se organizeaza activitati legate de aniversarea Unirii Basarabiei cu Romania. Au fost impuse anumite restrictii care nu au temei legal. Noi nu ne putem explica decizia granicerilor de peste Prut”, a explicat comisarul sef de politie Danut Muntianu, seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Iasi.

Autori: Ala IACHIM alaiachim•bzi.ro

Valentin HUTANU valentin•bzi.ro
Sursa: Bună Ziua Iaşi


Bucurestiul cere explicatii Chisinaului

martie 28, 2009

Zeci de romani, care au dorit sa participe ieri la festivi­tatile dedicate Zilei Unirii Basarabiei cu Romania, au fost opriti la frontiera, fara vreo explicatie plauzibila. Printre acestia s-au aflat patru scriitori si patru isto­rici, precum si 16 turisti ro­mani aflati in trenul Bucu­resti-Chisinau. Altor delegatii oficiale li s-a interzis accesul peste Prut pe motiv ca nu au adeverinte care sa ateste ca nu au HIV. MAE de la Bucu­resti a solicitat explicatii autoritatilor de la Chisinau. Pe data de 5 aprilie in Repu­blica Moldova sunt progra­mate alegerile parlamentare.

Patru scriitori din Alba Iulia, printre care si Ion Margineanu, au fost intorsi de la vama Sculeni sub pretextul ca au carti care „contravin principiului de statalitate a Republicii Moldova”. „Era vorba de cateva zeci de exemplare ale revistei <<Basarabia literara>>, care nu contine politica sau ceva antistatal”, a explicat scriitorul Mihai Cimpoi. Si reprezentantul Asociatiei Istoricilor din Moldova, Gheorghe Palade, a declarat ca patru colegi de breasla, care urmau sa prezinte o carte de istorie, au fost intorsi de la vama. O parte dintre cei carora li s-a refuzat accesul in Republica Moldova au depus plangeri la Politia de Frontiera Iasi, reclamand modul in care au actionat vamesii moldoveni de la Ungheni, relateaza Mediafax. Altor romani care au intentionat sa intre in ultimele zile pe teritoriul Republicii Moldova li s-a cerut sa prezinte invitatia din partea unui cetatean basarabean. Doua delegatii cu oficiali din judetele Iasi si Vaslui au fost intoarse de la vama Leuseni. Consilierii urmau sa participe la Cvorumul presedintilor de raioane din Moldova, unde se discuta strategia de dezvoltare a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru pentru 2009 – 2010. Acestora li s-a transmis de catre autoritatile moldovene ca motivul pentru care nu au acces in tara vecina este ca nu detin documente prin care sa justifice prezenta in Republica Moldova si adeverinte medicale care sa ateste ca nu sunt infectati cu virusul HIV. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti a cerut ieri explicatii din partea diplomatiei de la Chisinau privind motivele pentru care, in mod sistematic, cetateni romani sunt opriti la granita intre cele doua tari. „Ne-am exprimat preocuparea privind modul in care sunt tratati acesti cetateni. Ar fi bine ca, in conditiile in care exista infor­matii in legatura cu anumite preocupari ale colegilor de la Chisinau, aceste informatii sa ne fie transmise”, a declarat ministrul de Externe, Cristian Diaconescu. Anterior, Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene de la Chisinau a anuntat ca se asteapta actiuni de „destabilizare a situatiei” din partea cetatenilor romani care urmau sa ajunga in Republica Moldova.

27 martie nu este doar un eveniment istoric (…) este o zi sacra pentru toti romanii basarabeni si pentru toti romanii in general, pentru ca in acea zi, acum 91 de ani, s-a pus inceputul refa­cerii statului national unitar roman. Scriitorul Valeriu Matei

„Noii Golani” sperie Estul

George Simion, liderul Grupului de actiune „Noii Golani”, a declarat pentru ZIUA ca retinerea si amendarea sa de catre politistii moldoveni a fost regizata, pe fondul totalei neimplicari a diplomatilor romani de la Chisinau. „Eu si inca patru baieti am reusit sa trecem miercuri in Basarabia, insa la Chisinau ne-au retinut politistii, pe motiv ca ar fi fost un jaf in zona. Actiunea noastra era autorizata si nu avea caracter electoral. Ne-au si spus ca <<au lucrat>> inainte, in legatura cu sosirea noastra, acuzandu-ne de fascism. Pe timpul retinerii, mi s-a inchis telefonul, nu am avut voie sa contactam un avocat, nici macar apa nu ni s-a dat, iar cand m-au preluat securistii m-au indesat in masina, ca sa nu ma vada presa. Eu consider ca Ministerul de Externe pur si simplu isi bate joc de romani: din Moldova, din Bulgaria, din Ucraina. Iar Chisinaul sare ca ars numai cand aude numele Romaniei”, a spus Simion. (A.N. POPESCU)

Autor: Madalin NECSUTU

Sursa: Ziua


DOI MEMBRI AI GRUPARII NOII GOLANI, ARESTATI LA CHISINAU

martie 27, 2009

Un cetatean roman si unul moldovean, membri ai Grupului de Actiune „Noii Golani”, au fost retinuti, joi seara, la Chisinau, petrecandu-si noaptea in inchisoare, fara a li se oferi prea multe explicatii.

„Am fost retinuti spunandu-ne ca s-a comis un jaf in zona Botanica, iar noi eram considerati principalii suspecti. Nu ni s-au dat mai multe explicatii. Am fost imediat bagati in beci, ni s-a luat tot, curelele si portofelele, chiar sireturile de la incaltaminte. Nu ni s-a dat nici macar mancare sau ceva de baut”, a declarat George Simion, unul dintre cei arestati, pentru Ziare.com.

Vineri dimineata, cetateanul roman a fost judecat fara a primi sprijinul unui avocat si a primit o amenda in valoare de 160 lei pentru „acte de huliganism”.

In cursul dupa-amiezii, acesta a fost dus la vama Leuseni si predat autoritatilor romane de frontiera.

„Vinovati sunt comunistii de la putere, care nu pot accepta faptul ca basarabenii nu si-au uitat istoria, originile. Acestia nu suporta sa vada moldoveni langa romani”, a acuzat Simion.

Gruparea „Noii Golani” a angajat un avocat pentru celalalt membru aflat inca in arest.

„Mai avem un membru in arest. Ii vom acorda tot sprijinul nostru, inclusiv financiar. Am angajat deja un avocat pentru a contesta deciziile tribunalului”, ne-a mai declarat acesta.

George Simion este liderul gruparii „Noii Golani”, fiind cel care a impus in mediul suporterilor de fotbal brandul „Basarabia Pamant Romanesc”.

El a mai fost implicat si in incidentul de la ziua de nastere a fostului presedinte Ion Iliescu, aprinzand lumanari in semn de doliu. George Simion a fost atunci arestat de jandarmi pentru „deranjarea ordinii publice”.

Gruparea „Noii Golani” se doreste a fi continuatoarea curentului civic studentesc din Piata Universitatii anului 1990.

Sursa: Ziare.com