Marş de Ziua Unirii a studenţilor basarabeni care învaţă în România

Peste 150 de tineri, majoritatea studenţi basarabeni aflaţi la studii n Romnia, au organizat un marş n centrul Chişinăului n cadrul manifestaţiilor dedicate Zilei Unirii Romniei, transmte Jurnal.md.

Tinerii au pornit din scuarul Universităţii Ion Creangă pnă n Piaţa Marii Adunări Naţionale fluturnd drapele şi scandnd lozinci proromneşti. Ideea aparţine grupului de iniţiativă „Spirit romnesc”, marşul fiind autorizat de primăria capitalei.

Angela Grămadă doctorandă la universitatea din Ploieşti ne spune că au venit n mod organizat pentru a sărbători ntr-un mod mai deosebit Ziua Naţională a romnilor. „Marşul e un moment de coeziune naţională n care colegii noştri de la Bucureşti vor să-şi demonstreze susţinerea pentru Chişinău şi R. Moldova. Suntem 39 de studenţi din Ploieşti. Despre organizarea acestui eveniment am aflat prin intermediul internetului. S-a votat on-line oraşul n care vrem să sărbătorim, şi am ales Chişinăul, deoarece basarabenii au nevoie de mai multă susţinere spirituală, a spus Grămadă.

George Simion, unul din membrii grupului Noii Golani a declarat pentru jurnal.md că la acest eveniment participă studenţi din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti. „Le mulţumim vameşilor că de această dată au fost binevoitori şi am, traversat fără probleme hotarul. Suntem peste 150 de studenţi”, a precizat Simion.

Tinerilor li s-au alăturat şi unii trecători originari din Chişinău. Iacob Golovcă, n vrstă de 74 de ani a menţionat că pentru el ziua de 1 decembrie este o zi deosebită. „Sunt cetăţean romn şi al R. Moldova. Astăzi e o zi deosebită n istoria neamului romnesc, crearea statului unitar. Mă interesează un singur lucru, să văd Ţara aşa cum au creat-o strămoşii noştri, n frunte cu Alexandru Ioan Cuza”, ne spune nea Iacob.

Este de remarcat că marşul a trecut fără incidente, ordinea publică fiind supravegheată discret de angajaţii forţelor de ordine.

Sursa: Interlic. md

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: