Chişinăul a jucat azi Hora Unirii (Reportaj Vocea Basarabiei)

Zeci de tineri din Republica Moldova si Romania, au jucat azi Hora Unirii în Piaţa Unirii Principatelor. În cadrul acestui eveniment tinerii au cÎntat imnul Romaniei, dupa care la ora 15.00 au organizat un marş „Fraţii în veci vor fi fraţi”, cu începere de la Facultatea Pedagogică „Ion Creangă ” pîna la Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Peste 200 de tineri basarabeni şi romani s-au luat mîna de mîna si-au jucat azi în memoria Unirii Principatelor din 1918, Hora Unirii.  Deşteaptă-te, române, Hora Unirii, Treceţi batalioane, Basarabie frumoasă sau Hai să-ntindem hora mare sunt cantecele  care au fost cîntate de către tineri la această mare Sărbătoare organizată la Chisinău. În acest fel, tinerii au marcat cea de-a 91-a aniversare a Unirii Basarabiei cu România, afirmă, Preşedintele Grupului de Inişiativă- „Hora Unirii”, Sorin Becciu.

Potrivit lui Ion Laşcu, participant la eveniment, 1 decembrie este o zi importantă pentru istoria neamului romanesc. Iar Hora Unirii reprezintă o tradiţie sfîntă, un obicei frumos, moştenit de la strămoşii noştri, pe care noua generaţie trebuie să-l pastreze în veci, spune Ion Laşcu.

La întrebările „Ce sarbatoare este azi?”, şi „Cărui fapt i se datorează prezenţa tinerilor în Piaţa Unirii Principatelor?”, majoritatea trecătorilor din preajamă au răspuns că sînt la curent cu evenimentele de azi. Ba mai mult, mulţi dintre ei au susţinut tinerii, crezînd în eforturile lor.

Deasemenea în cadrul evenimentului, tinerii au scandat lozinci precum: „Traiasca Romania”, „Basarabia pamînt romanesc”, ş.a. Fiecare din ei ţineau în mîni flagul Romaniei şi cîntau cu mîndrie imnul ţării „Deşteaptate romane”. Pîna în acest an Hora Unirii era jucată la Alba Iulia în Romania, deoarece la Chişinău fosta guvernare interzicea acest lucru.

Autor: Tatiana Guţu

Sursa: Vocea Basarabiei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: