1 Decembrie la Chişinău

”Uniţi de un tricolor, uniţi de un destin”, au scandat cei prezenţi de 1 Decembrie în centrul Chişinăului

Ziua Marii Adunări Naţionale a fost sărbătorită în Republica Moldova în mare parte de generaţia tânără. Participanţii au depus flori de dimineaţa la monumentul marelui voievod ”Ştefan cel Mare”, au jucat Hora Unirii în Piaţa Principatelor, au organizat  marşul ”Fraţii vor fi fraţi” în scuarul Universităţii Pedagogice ”Ion Creangă”, până în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au încheiat seara cu un concert de muzică uşoară, la care au fost prezenţi interpreţi autohtoni şi din România.

”Prin noi trăieşte visul românesc”

De dimineaţă, oficialităţi şi oameni simpli au venit la monumentul marelui domnitor ”Ştefan cel Mare”, din Grădina Publică care-i poartă numele. Aceştia i-au felicitat pe toţi cei care simt româneşte şi le-au urat tuturor românilor bunăstare şi pace, speranţă în ziua de mâine şi să nu uite că suntem români, iar sângele apă nu se face. Un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei au cântat ”Mulţi ani trăiască!”.

”E ziua românilor, iar noi suntem români şi am venit să depun un buchet de flori în memoria strămoşilor noştri”, a spus Mihai Ghimpu, care încă de la învestitura sa a declarat că este român. ”Multă bucurie, prosperitate, libertate şi împlinirea tuturor dorinţelor”, le-a urat participanţilor la festivitate însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României la Chişinău, Alexandru Mureşan.

Printre cei prezenţi au fost tineri de pe ambele maluri ale Prutului, care, îmbrăcaţi în straie naţionale, cu căciuli de cârlan pe cap şi opinci în picioare, susţineau că actul Unirii se poate înfăptui. ”Prin noi trăieşte visul românesc şi e în puterile noastre să-l realizăm”, susţine Mihai Moraru.

”Fraţii vor fi fraţi”

Manifestările au continuat cu ”Hora Unirii”, care s-a încins în Piaţa Principatelor din Chişinău. Protejaţi de tricoloruri pe care le ridicau până la cer, ca să arate lumii că e o sărbătoare mare, scandând lozinci proromâneşti, circa 200 de tineri au readus atmosfera de acum 91 de ani în capitala Republicii Moldova. ”Ideea românismului este una sfântă, pentru care stăbuneii noştri au luptat din răsputeri şi nu trebuie să uităm ceea ce au făcut ei”, suţine Vlad Ţurcan din Făleşti.

După ce au dansat până au rupt opincile, tinerii au pornit în marşul ”Fraţii vor fi fraţi” spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde cu, 20 de ani în urmă, s-a votat întoarcerea valorilor româneşti pe pământul basarabean. Peste 150 de tineri, majoritatea studenţi basarabeni aflaţi la studii în România, au străbătut drumul din scuarul Universităţii ”Ion Creangă” până în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Ideea aparţine grupului de iniţiativă „Spirit românesc”, marşul fiind autorizat de primăria capitalei.

Angela Grămadă, doctorandă la Universitatea din Ploieşti, ne spune că au venit în mod organizat pentru a sărbători într-un mod mai deosebit Ziua Naţională a românilor. „Marşul e un moment de coeziune naţională în care colegii noştri de la Bucureşti vor să-şi demonstreze susţinerea pentru Chişinău şi R. Moldova. Suntem 39 de studenţi din Ploieşti şi am venit, deoarece basarabenii au nevoie de susţinere spirituală”, a susţinut Grămadă.

”Cereţi-vă drepturile”

La eveniment au fost prezenţi studenţi din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti. Unii au venit singuri, ca să fie alături de cei din Moldova. ”Am venit din proprie iniţiativă, pentru ca să fiu alături de fraţii noştri de aici, ca să le aducem mesajul că nu i-am uitat.”, spune Alex Caraghiaur, student la Suceava.

Seara s-a încheiat cu un concert la care au fost prezenţi muzicieni de la noi şi din România.

Sursa: Jurnal de Chişinău

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: