Moldova Suverană: România a pus la cale o revoluţie portocalie la Chişinău

Comuniştii de la Chişinău se tem că vor pierde alegerile. După mobilizarea opoziţiei democrat-liberale, care a reuşit să scoată în stradă la Chişinău la sfârşitul săptămânii trecute circa 30.000 de oameni nemulţumiţi de politica regimului comunist al lui Vladimir Voronin, perspectiva eşecului îi sperie din ce în ce mai mult.

Scenariile apărute în ultimul timp în presa oficială din Republica Moldova privind „ingerinţa străină” în alegerile din 5 aprilie ar putea avea drept scop justificarea unei posibile înfrângeri a actualului partid de guvernământ din această ţară.

În ediţia sa de marţi, oficiosul Moldova Suverană se face ecoul unui scenariu ce se încadrează perfect în teoria conspiraţiei. De data aceasta, iţele duc nu însă la Moscova, ci la Bucureşti, iar protagonist este preşedintele Traian Băsescu, „un lider în scădere vizibilă de popularitate”, care, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din România, şi-ar putea rezolva această problemă cu ajutorul unei „revoluţii portocalii” puse la cale cu sprijinul serviciilor secrete româneşti la Chişinău. Autorul articolului indică drept dată a începerii „revoluţiei portocalii” ziua de 27 martie, când se preconizează la Chişinău manifestaţii dedicate celei de-a 91 aniversări de la unirea Basarabiei cu România, la care şi-a anunţat intenţia de a participa şi o organizaţie din România, „Noii golani”.

„România doreşte să pună Republica Moldova în dificultate în relaţia cu Uniunea Europeană. Contribuie la crearea unei stări conflictuale interne în scopul compromiterii artificiale a actualei guvernări /comuniste/. Republica Moldova a fost permanent pentru Traian Băsescu un as electoral pe care l-a păstrat în mânecă. Acum îşi imaginează că a sosit timpul să-l scoată în scopul propriei salvări, pentru a fi reales preşedinte al României”, se afirmă în articolul din Moldova Suverană, care consideră că deplasarea cetăţenilor români în Republica Moldova pentru a marca la 27 martie 91 ani de la unirea din 1918 ar constitui doar un pretext pentru declanşarea revoltei populare împotriva guvernării comuniste.

Potrivit ziarului menţionat, Traian Băsescu are la dispoziţie o maşinărie diabolică, constituită de serviciile secrete româneşti, prin intermediul căreia vrea să îndrepte atenţia populaţiei României spre aşa-zisele probleme din R. Moldova, spre „Basarabia, pământ românesc”. Doar aşa, crede el, românii vor vedea un preşedinte activ şi preocupat de soarta României Mari, uitând de propriile greutăţi, multe din ele datorate şi eşecurilor lui Basescu. Preşedintele român – scrie Moldova Suverană – este un om al spectacolului şi al surprizelor. Şi-a propus înlăturarea de la putere cu orice preţ a actualei guvernări pentru că, jucător fiind, ştie că pe fondul unui haos politic şi social în Republica Moldova, el poate veni pe cal alb, ca un arbitru „european”, iar pentru aceasta are nevoie de o clasă politică moldovenească supusă lui, argumentează publicaţia.

Tinerii români care se vor deplasa cu această ocazie la Chişinău ar avea un scop precis şi anume acela de a-i învăţa pe moldoveni cum să declanşeze mitinguri de contestare a alegerilor şi de răsturnare a ordinii de stat, susţine oficiosul comuniştilor moldoveni, făcând aluzie directă la organizaţia ucraineană de tineret Pora, fără de care „revoluţia portocalie” de la Kiev din toamna anului 2004 ar fi fost de neînchipuit. Conform scenariului prezentat de Moldova Suverană, celor trei formaţiuni de sorginte liberală din Republica Moldova li s-a trasat ca sarcină (evident de la Bucureşti!) să producă „niţel haos”, ceea ce ar obliga autorităţile moldovene să decreteze starea de urgenţă. „Ar fi vorba de un complot de proporţii nebănuite!”- îşi înspăimântă cititorii ziarul, care sugerează că România lucrează de mult pe la spate Republica Moldova şi că ar fi vinovată de numărul mare de condamnări ale statului moldovean la CEDO?! Conform logicii autorului articolului, serviciile secrete române şi nu cetăţenii moldoveni ar intenta procese statului moldovean la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg.

Desigur, liderii partidelor liberale şi democratice, cu relaţii în lumea politică de la Bucureşti, precum Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă, Serafim Urechean, Vasile Tarlev ar face parte din acelaşi „proiect” de complot împotriva comuniştilor lui Voronin, mai scrie Moldova Suverană. Scenariul din oficiosul comuniştilor intervine după ce la sfârşitul săptămânii trecute Ministerul moldovean de Externe l-a convocat pe ambasadorul României în Republica Moldova, Filip Teodorescu, cerându-i să transmită Bucureştiului să nu permită deplasarea cetăţenilor români în ţara vecină înaintea alegerilor din 5 aprilie. Autorităţile moldovene susţin că au informaţii că pentru perioada 26-28 martie se plănuieşte deplasarea în masă a unor cetăţeni români la Chişinău pentru a participa la activităţi publice cu caracter electoral.

Sursa: Jurnalul. ro

Anunțuri

One Response to Moldova Suverană: România a pus la cale o revoluţie portocalie la Chişinău

  1. danut chidon spune:

    o singura vointa pentru Moldova : „Jos comunismul !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: