Junal.md: Un an al tinerilor, altfel decât îşi închipuie preşedintele

De la 1 decembrie 2007, un grup de tineri a organizat mai multe mitinguri de protest în cadrul campaniei „Deşteptarea”, inclusiv acţiunea de răspuns la declaraţiile guvernanţilor privitor la schimbarea simbolurilor de stat şi a numelui limbii române. Pentru manifestaţia din centrul capitalei, desfăşurată la 24 decembrie, circa 300 de tineri s-au mobilizat pe diferite forumuri de discuţii (!) şi au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale să strige: „Nu vrem comunism!”. Ţinuţi în chingi de poliţiştii care nu le permiteau să protesteze în locul autorizat, iar unii din ei chiar îmbrânciţi, tinerii nu s-au lăsat intimidaţi şi s-au făcut auziţi. Am discutat cu Vadim (nu-i dăm numele complet din motive lesne de înţeles – n.r.), unul dintre organizatorii protestelor, despre această mişcare a tinerilor.

– Vadim, cum apreciaţi – tu şi colegii tăi – organizarea mitingului de pe 24 decembrie?
– Ca să fiu sincer, organizarea a fost destul de proastă. Chiar primind autorizaţia pentru desfăşurarea acţiunii, am avut probleme cu poliţia înainte de miting, în timpul mitingului şi chiar după asta… Ne sunt ascultate telefoanele, iar acei organizatori, ale căror nume au figurat pe actele oficiale, primesc ameninţări de genul: „Noi îţi ştim familia”; „Te invităm la procuratură” etc. Folosindu-se de pârghiile puterii, autorităţile au întreprins toate măsurile pentru ca această acţiune să nu ia amploare.

– Cum simţi tu că reacţionează cetăţenii de rând la acţiunile voastre?
– Pot să-ţi spun cum reacţionează părinţii mei: desigur, ei se tem pentru mine, mai ales că au fost educaţi într-un alt sistem – un sistem al fricii. Şi acum trăim de asemenea într-un sistem „bun”. Dar să ştii că, de multe ori, pe stradă ni se alătură oameni de 50-70 de ani şi protestează alături de noi.

– Ce crezi că pot schimba tinerii?
– Toţi oamenii au dreptul la întruniri, la expunerea părerii, inclusiv în public. Noi vom acţiona mereu ca să atragem atenţia oamenilor asupra lucrurilor care se întâmplă în acest stat. Acţiunile „Deşteptării” vor fi de lungă durată şi, indiferent dacă vom reuşi sau nu, vom lupta. Dacă stăm toţi şi nu facem nimic, atunci nimic nu se va schimba.

– De ce sunteţi împotriva unui viitor politic al mişcării?
– Deoarece, dacă intrăm în politică, vor apărea diferite poveşti de tipul că am fost cumpăraţi, că suntem plătiţi ca să ieşim în stradă etc. Noi nu susţinem nicio mişcare politică. Nimeni din noi nu şi-a pus scopul să obţină un profit sau un nume frumos de pe urma acestor acţiuni. Când ţi se leagă gura, nu te mai gândeşti la stomac.

– Ce atitudine aveţi faţă de tinerii care pleacă peste hotare să muncească?
– Noi nu îi judecăm, aici într-adevăr e foarte complicat să supravieţuieşti, însă probabil noi avem alte valori. Noi vrem ca şi în ţara noastră să putem munci, să ne mândrim cu ea…, chiar dacă pe moment nu prea avem cu ce.

– Cum a apărut „Deşteptarea”?
– „Deşteptarea” a fost constituită în vara anului 2006 în România şi a fost iniţiată de o mişcare neînregistrată a tinerilor „Noii Golani”. Luptau pentru românism, pentru rădăcinile lor, organizând mitinguri şi alte acţiuni în vederea promovării ideilor patriotice.

– Care a fost prima acţiune a campaniei în Basarabia?
– În mai 2006, la Liceul „Gheorghe Asachi”, patru liceeni au înlăturat cuvântul „moldo” de pe placheta din faţa şcolii. Aceasta a fost o acţiune neplanificată, sporadică, venind ca un răspuns firesc la acţiunile guvernanţilor. Putem spune că aceasta a fost prima acţiune în cadrul campaniei „Deşteptarea” în Basarabia.

– Ce îi uneşte pe membrii mişcării „Deşteptarea”?
– La această mişcare aderă mai multe organizaţii. Însă ea nu are membri, ci susţinători. Poate participa oricine, atât timp cât se consideră român. Aderenţii la campanie vor protesta mereu când va fi nevoie, mai ales când cei din fruntea statului vor lansa aberaţii, până vom scăpa de boala comunismului.

– Ce organizaţie reprezinţi?
– Organizaţia noastră a apărut în vara anului 2007, însă, după ce a trecut prin mai multe restructurări, a devenit „Sufletul Românesc”. De la 1 decembrie 2007, noi am participat la trei mitinguri de protest în cadrul campaniei „Deşteptarea”. În acest moment, doar noi ne ocupăm de organizarea campaniei.

– Guvernul a anunţat 2008 drept an al tinerilor. Cum crezi că va influenţa asta tinerii din R. Moldova?
– Cred că într-adevăr va fi anul nostru, însă altfel decât îşi închipuie dl Voronin.

– Îţi mulţumesc!

Autor: Adrian Ianovici

Sursa : Pro Unire

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: